Cluj. Mergi la ski? Buscat Resort – Baisoara: „Sâmbătă, 28 decembrie, dăm start noului sezon de ski și deschidem pârtia albastră!”

Updated on decembrie 28, 2019 Stațiunea Buscat din Băișoara dă astăzi startul noului sezon de ski.  Reprezentanții stațiunii au anunțat că vor deschide astăzi, de la ora 11.00, pârtia albastră.

„Mâine (astăzi n.r.), pe 28 decembrie, dăm start noului sezon de ski și deschidem pârtia albastră!

Vă așteptăm la ski de la 11:00-17:00!”, au anunțat cei de la Buscat Resort-Băișoara. 

Și vremea îi ajută pe schiori. Meteorologii au anunțat ninsori pentru acest weekend.

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru 28-29 decembrie. Potrivit acestora vom avea parte de un weekend cu ninsoare, vânt puternic și temperaturi în scădere.

În zonele montane va ninge în următoarele zile iar vântul va sufla cu până la 80 de km/h pe creste, spulberând zăpada. Astfel, în majoritatea masivelor se va depune un strat consistent de zăpadă.

Advertisements
error: Content is protected !!