Updated on decembrie 23, 2019 Mihai Serban, fost pilot la TAROM, a scris despre dificultățile întâmpinate în perioada Revoluției din ’89, atunci când încerca să zboare de la Cluj Napoca înapoi spre Capitală.
Incertitudinea acelor zile a făcut ca un zbor dus-întors între București și Cluj Napoca să dureze 7 zile. Printe pasagerii care trebuiau să zboare spre Capitală se afla și Doina Cornea.
Mihai Șerban a scris pe Facebook: „Cea de a doua cursa care a decolat de la Baneasa,in 22 Dec. 1989 a fost cea de Cluj-Napoca. A fost aceiasi balbaiala privind armamentul luat la bord, ba de echipaj, ba de soimi si pana la urma nu a luat pistol nimeni.
La Cluj vremea nu permitea aterizarea iar comandantul Marin Stefan, a hotarat sa mearga la Oradea, unde a si aterizat. In acest timp pasagerii din Cluj pentru Bucuresti au fost imbarcati in autobuz si transportati la Oradea. Numai ca desi pasagerii erau prezenti nu ni s-a dat permisiunea de decolare.
Ordinul a fost sa asteptam sosirea altui autobuz, probabil tot din Cluj, care a sosit la aeroport cu o companie asa zisa de infanterie si comandantul acesteia inarmat cu pistol mitraliera. Aceasta companie o însoțea pe Doina Cornea, care era așteptată la București, la invitația domnului Ion Iliescu.
Pe langa aceasta companie Doina Cornea mai era insotita de 8-10 studenti care insistau sa o convinga de necesitatea ajungerii la Bucuresti, contrar vointei Doinei Cornea. Acesti studenti purtau toti cravate inguste cu elastic si care sugerau apartenenta lor unei unitati anume. Doina Cornea le tot repeta ca dumneaei nu-l cunoaste pe Iliescu si nu vrea sa mearga, voia sa stea acasa.
In timpul acestor negocieri aeroportul si orasul Oradea era incercuit cu un batalion de tancuri, pentru aparare. Printre tancuri erau dispusi si soldati inarmati care nu depusesera juramantul ceea ce insemna ca facusera trageri de antrenament. Se intunecase si apareau umbre printre tancuri, imediat se auzeau focuri de arma. Ca urmare se dadea alarma, se stingeau luminile si tot personalul astepta aparitia teroristilor. Dupa cateva astfel de exercitii ne-am lamurit ca umbrele erau cainii aeroportului, unii au fost nimeriti, multi au scapat.
In aceste momente am fost la statia radar militara si subofiterul de servici mi-a explicat ce vede pe acel ecran rotund cu diametrul de 15-18 cm, plin cu tinte. Unele erau tinte fixe cunoscute, altele erau mobile si apreciate ca fiind elicoptere cu deplasare de la Arad la Oradea si inapoi. Vazute pe ecran te treceau fiorii fata de numarul lor, iesind afara, in intuneric, nu se auzea si nu se vedea nimic.
In sala de plecare a aeroportului acei asa zisi studenti continuau incercarea de a o convinge pe Doina Cornea sa mearga la Bucuresti. In cele din urma aceasta a acceptat deplasarea la Bucuresti, dar cu trenul. Schimbare de plan, imbarcare militari, studenti si Dna Cornea in autobuz si au parasit aeroportul Oradea. Peste noapte echipajul a ramas in sala de asteptare a aeroportului. Pasagerii din Cluj s-au intors acasa cu autobuzul cu cre venisera.
Dimineata pe la ora 09:00, ne-am urcat in avion cu gandul de a ne intoarce la Baneasa, eram7 persoane, plecati din Bucuresti pentru o cursa dus intors si care in final a durat 7 zile. Marin Stefan a contactat turnul Oradea si a cerut aprobarea de pornire pentru deplasarea la Baneasa. Dupa 15 minute raspunsul a fost negativ, sa asteptam. Pe la 10:30 o noua incercare cu acelasi raspuns „asteptati”.
Am incercat telefoane la detasamentul an-24 si suna ocupat, incercand sa aflam ce intentii sunt fata de echipaj si avion.Totul era incert dar ceva s-a lamurit totusi cred ca in jurul orei 12-12.30 am aflat ca o cursa Bucuresti-Belgrad, plecata cu echipajul de servici, a cazut in apropiere de Boteni. La ce sa te gandesti cand la Boteni era o unitate antiaeriana iar in avion echipajul si un reporter strain care avea la el toate inregistrarile inceputului revolutiei (asa zisa).
Atunci am inteles de ce nu primisem aprobarea de decolare, pentru ca in zona TMA Bucuresti sa nu fie doua tinte dintre care una trebuia doborata. Asa s-a si intamplat si nu se recunoaste nici dupa 30 de ani acest lucru. Unitatea de aparare antiaeriana are jurnalul actiunilor de lupta in care sunt trecute toate evenimentele chiar daca ar fi vorba de un cartus, dar despre o racheta ! Echipajul de la Oradea a continuat incercarile de decolare zilnic, povestea lor a continuat pana in ziua 29.12.1989 cand s-a primit ordinul de a lasa avionul acolo si de a se deplasa la Bucuresti cu trenul, dar s-a specificat sa nu venim in uniforma, ca si cum aveam altceva la noi.
Povestea zilelor petrecute la Oradea merita si ea povestita pana la sosira in Gara de Nord, Bucuresti si tot asa ar trebui povestita cea care priveste BAC 1-11 aflat pe Timisoara sau Arad, cu un rezervor gaurit dupa cum si cea care priveste zborul regimentului de la Craiovain cautare a ceva care zbura si pe care l-au pierdut pe vale.
Numai pilotii militari de acolo stiu ce au vazut sau catre ce ii dirija radarul, SAMD. Doina Cornea a ajuns cu autobuzul la prima halta de la Oradea, unde acceleratul a oprit si s-au urcat cu totii in tren. La reauzire.”