O familie a obţinut în justiţie oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş – Turda

Updated on noiembrie 12, 2019 Incompetența autorităților duce din nou la întârzierea finalizării lucrărilor autostrăzii Sebeș-Turda. Lucrările la lotul 1 sunt oprite după ce o familie din Oarda de Sus a dat în judecată constructorul.

Autoritățile au decis în urmă cu câțiva ani să exproprieze 850 de metri pătrați din terenul ce aparținea familiei Lăncrănjan. Au uitat să îi anunțe însă pe proprietari ori să îi includă pe vreo listă de despăgubiri, astfel încât s-a ajuns ca locuința familiei să fie amplasată la doar 50 de metri de axul autostrăzii, informează citynews.ro.

O familie a obţinut în justiţie oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş – Turda 1

Lângă casa familiei Lăncrănjan urmează a fi construit un pod care va traversa o vale și o stradă. Cum șantierul se află la doar câțiva metri distanță de locuință, oamenii au dat în judecată constructorul și au reușit să obțină întreruperea temporară a lucrărilor la autostradă în zona Oarda până când antreprenorii și CNAIR vor asigura montarea de către parate a panourilor fonoabsorbante și îndeplinirea măsurilor pentru izolarea fonica a imobilului în care locuiesc.

„Se dispune încetarea temporara a executării lucrărilor la punctul de lucru Oarda de Sus al Autostrăzii Sebeș- Turda, lotul 1, în zona imobilului proprietatea reclamanţilor situat administrativ pe str. Victoriei nr. 24, până la montarea de către pârâte a panourilor fonoabsorbante și îndeplinirea măsurilor pentru izolarea fonica a imobilului proprietatea reclamanţilor situat administrativ în Alba lulia, Oarda de Sus, str. Victoriei, nr. 24 – cu omologarea acestora conform normativelor în vigoare, ecranarea imobilului de şantierul organizat în imediata apropriere a locuinţei reclamanţilor cu respectarea tuturor măsurilor de proiecţie impuse prin autorizaţia de construire și acordul de mediu aferente obiectivului de investiţii Autostrada Sebeș- Turda, Lotul 1- punct de lucru Oarda de Sus- în zona imobilului proprietatea reclamanţilor”, se arată în hotărârea instanției.

Decizia instanței este definitivă și executorie de îndată, fără somaţie și fără trecerea vreunui termen.

 

error: Content is protected !!