Ciprian Mihali: „Domnul președinte Klaus Iohannis ar fi putut să vină oricând la Cluj în ultimii ani, mai ales în duminicile geroase, ploioase sau întunecoase în care societatea civilă locală, formată din studenți și absolvenți ai universităților clujene, a protestat împotriva abuzurilor, violențelor și corupției puterii….Domnia-sa a ales să se asocieze unui eveniment aniversar, într-un moment cel puțin echivoc din punct de vedere politic. După luni și ani de tăcere, președintele a devenit …”

Updated on octombrie 1, 2019 Președintele Klaus Iohannis a fost luni la Cluj, la deschiderea anului universitar la UBB. Vizita acestuia nu este văzută bine de toată lumea. Iohannis a fost așteptat în zilele geroase de protest împotriva aberațiilor legislative făcute de Guvernele PSD.

Ciprian Mihali: „Sunt dintre aceia care consideră cel puţin nepotrivită prezența președintelui Iohannis la manifestările dedicate Centenarului Universității Babeș-Boylai și la Marșul aniversar din Cluj. Iar asta din mai multe motive:

Domnul președinte ar fi putut să vină oricând la Cluj în ultimii ani, mai ales în duminicile geroase, ploioase sau întunecoase în care societatea civilă locală, formată din studenți și absolvenți ai universităților clujene, a protestat împotriva abuzurilor, violențelor și corupției puterii.

Ciprian Mihali: „Domnul președinte Klaus Iohannis ar fi putut să vină oricând la Cluj în ultimii ani, mai ales în duminicile geroase, ploioase sau întunecoase în care societatea civilă locală, formată din studenți și absolvenți ai universităților clujene, a protestat împotriva abuzurilor, violențelor și corupției puterii....Domnia-sa a ales să se asocieze unui eveniment aniversar, într-un moment cel puțin echivoc din punct de vedere politic. După luni și ani de tăcere, președintele a devenit ...” 1

Domnia-sa a ales să se asocieze unui eveniment aniversar, într-un moment cel puțin echivoc din punct de vedere politic. După luni și ani de tăcere, președintele a devenit deosebit de activ și de vocal în această campanie electorală, care, de fapt, nici nu a început. Dar ce mai contează respectarea legii când în joc e un scop atât de nobil precum obținerea unui nou mandat?… Desigur, dacă am fi naivi ar trebui să credem că de fapt este o onoare ca la asemenea evenimente să participe președintele țării. Numai că de câteva săptămâni încoace activismul public al domnului Iohannis se datorează calității sale de om politic liberal și nu asumării atribuțiilor sale prezidențiale.

În sfârșit, domnul președinte-candidat al PNL ar fi trebuit să știe că universitatea este, prin definiție, un spațiu liber de jocurile politice. Că de mulți ani încoace numeroși rectori au devenit oameni politici, antrenând instituția universitară în aranjamente politicianiste, este doar spre dezonoarea universităților și nicidecum spre cinstea lor. Dar fie și numai din grija de a păstra universitatea în afara oricăror manipulări politice, de a nu contribui la confuziile dăunătoare libertății academice, domnul președinte ar fi trebuit să nu amestece planurile și să vegheze la păstrarea distanței dintre lumea politică și lumea academică.

Domnia-sa nu avea nevoie să urce pe scena de la Cluj pentru a-și continua campania, încolonând rectorii clujeni în spatele său. Pentru că pe acea scenă nimeni nu a văzut un președinte, ci un candidat la prezidențiale. Iar rectorii nu sunt agenți electorali, ci administratori demni, dar vremelnici, ai templelor cunoașterii și învățării”.

error: Content is protected !!