Cluj. Una dintre cele 3 fetiţe spălate pe cap de mamă cu soluţie chimică pentru oi, e în comă

Updated on mai 20, 2019 Trei fetiţe au ajuns în stare gravă la spital, după ce mama le-a spălat pe cap cu o soluţie folosită împotriva căpuşelor la animale.

Una dintre fetițe se află în comă, otrava i-a afectat creierul, iar medicii fac eforturi să o salveze, informează observator.tv.

Cluj. Una dintre cele 3 fetiţe spălate pe cap de mamă cu soluţie chimică pentru oi, e în comă 1

Mamei i-a fost teamă că cele mici au luat păduchi de la şcoală şi a folosit o soluţie toxică în loc de şampon.

Cele trei surori au fost duse de urgenţă la Cluj. Una dintre ele este în comă cu probleme neurologice.

DANIELA DRĂGHICI, medic primar pediatru: Cu manifestări respiratorii şi cu manifestări neurologice, pratic e un copil în comă care este ajutat de aparate să respire. În acelaşi timp, se administrează tratamentul care este antidotul acestei intoxicaţii.

Medicii spun că substanţa acţionează ca o otravă în cazul oamenilor. Şi la animale se foloseşte diluată şi doar la recomandarea medicului veterinar.

Viaţa fetiţei de opt ani e acum în mâinile medicilor. Surorile de şase şi 11 ani sunt în stare stabilă. Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare. În acest caz ar putea fi sesizată şi protecţia copilului.

error: Content is protected !!