Updated on martie 29, 2019 Un tânăr din Florești a venit cu o soluție care să reducă din trafic. Acesta le-a propus vecinilor să nu mai circule fiecare cu maşina lui ci să se grupeze, în funcţie de zona în care lucrează. Până acum, peste 200 de oameni au fost de acord cu această idee.
Tânărul a creat un grup pe Facebook pentru împărţirea maşinilor. Oamenii postează când pornesc şi anunţă care este traseul, aceasta fiind una din regulile de bază, informează observator.tv.
În doar trei zile, peste 200 de oameni s-au alăturat grupului.
„Am încercat să facem o schimbare. Nu e neapărat ceva nou pentru că s-a mai încercat această soluţie, dar s-a încercat prin intermediul unei aplicaţii mobile”, anunţă iniţiatorul proiectului.
Până când numărul utilizatorilor creşte, tânărul încearcă şi o altă variantă. Să ia în drumul lui, gratuit, oameni care aşteaptă autobuzul spre oraş. Mulţi sunt însă reticenţi.
„Cred că asta e mentalitatea românului. Cum să te duci cu cineva care îţi oferă ceva gratuit? Dacă îţi oferă gratuit, înseamnă că ceva este acolo, ceva este la mijloc. Nu prea au încredere toţi oamenii. Adică sunt şanse destul de mari să se întâmple chestii care nu vrei să ţi se întâmple şi atunci preferi să mergi cu ceva sigur”, spune autorul ideii de decongestionare a traficului.
Pe viitor, iniţiatorul grupului speră să se formeze un obicei din împărţirea maşinilor în drumul spre serviciu şi înapoi spre case.