USAMV Cluj: 15 liceeni cu deficiențe de auz sunt invitați la lansarea panourilor cu peste 50 de specii de păsări

Updated on martie 13, 2019 Păsările din campusul USAMV Cluj Napoca au fost inventariate în urma unui studiu de trei ani. Cu această ocazie 15 liceeni cu deficiențe de auz sunt invitați la lansarea panourilor cu peste 50 de specii de păsări, eveniment programat vineri, 15 martie, de la ora 12.00.

„Campusul USAMV Cluj-Napoca este un mediu urban care oferă habitatul ideal pentru numeroase specii de animale sălbatice, iar întinderea sa, de aproximativ 23 de hectare, contribuie în mod special. Pe lângă cele câteva specii de mamifere mai cunoscute (veverițe, arici, vulpi, chițcani, iepuri), aici trăiesc sau cuibăresc peste 50 de specii de păsări, unele mai comune, altele mai rar vizibile ochiului neexperimentat.

USAMV Cluj: 15 liceeni cu deficiențe de auz sunt invitați la lansarea panourilor cu peste 50 de specii de păsări 1

Pentru a celebra biodiversitatea și a o face cunoscută, specialiștii noștri împreună cu cei de la Societatea Ornitologică Română SOR Cluj au realizat un inventar al păsărilor din trei tipuri habitatele întâlnite în campusul nostru: zăvoi și cursuri de apă, tufișuri și zone deschise și pădure”, transmit cei de la USAMV.

”Observațiile au fost realizate pe durata a trei ani (2015-2017). Pe baza acestor date, au fost realizate șase panouri în format mare (câte două pentru fiecare tip de habitat), care prezintă 55 de specii de păsări din campus, utilizând desene originale create special de artiști colaboratori ai SOR. Panourile prezintă denumirile păsărilor (atât cea științifică, cât și denumirile populare în limbile română, engleză, franceză și maghiară), precum și principalele elemente de biologie. Panourile au fost amplasate în campusul USAMV Cluj-Napoca unde pot fi admirate atât de către studenți, cât și de către vizitatori”, a explicat Prof. Dr. Andrei Daniel Mihalca, cel care a coordonat proiectul.

”Am răspuns cu interes și entuziasm chiar, solicitării colegilor de la USAMV Cluj-Napoca de a realiza împreună panouri cu speciile de păsări care pot fi întâlnite în campusul universității. Parcul campusului este superb, o zonă cu biodiversitate mare, iar acest lucru este reflectat foarte bine de lista lungă de specii observate de ornitologi de-a lungul anilor, dintre care am ales pentru panouri 55 de specii mai reprezentative. Este evidentă importanța unor spații verzi de dimensiuni mari, cu diferite zone de vegetație, care aduc cu sine o varietate foarte mare de viețuitoare, chiar și în mediul urban. Sperăm ca prin aceste panouri, cel puțin studenții USAMV Cluj-Napoca să recunoască mai multe specii de păsări cu care împart orașul” a declarat Teodora Domsa, coordonatorul Biroului teritorial al Societății Ornitologice Române.

Inițiativa derulată de USAMV Cluj-Napoca și SOR Cluj se dorește a fi și una educativă, astfel că un grup de elevi de la Liceul Tehnologic Special pentru Deficienti de Auz Cluj-Napoca sunt invitați în 15 martie, de la ora 12.00, la o întâlnire cu Prof. Dr. Andrei Daniel Mihalca și reprezentanți ai SOR Cluj pentru a afla mai multe detalii despre zecile de specii de păsări care habitează în campusul nostru.

Copiii vor fi însoțiți de diriginta lor și vor avea parte de interpretare mimico-gestuală pentru a înțelege cât mai bine toate explicațiile specialiștilor.

De asemenea, elevii vor face și un tur al campusului nostru, care va include și Clinica de Urgenţă, FMV Cluj-Napoca, Clinica de Ecvine FMV Cluj Napoca, acvariul și Grădina Botanică.
Întâlnirea va avea loc în fața panourilor montate în zona platoului din fața Aulei ”Mihai Șerban”.

error: Content is protected !!