Cluj. 5 benzi pe Calea Mănăștur. Ce spune viceprimarul Dan Tarcea

Actualizat: 21 septembrie 2018, 08:57

Calea Mănăștur va fi lărgită la cinci benzi, un proiect care prevede exporprierea unor case din zonă.

„Am reușit să adjudecăm contractul pentru realizarea PUZ-ului și a studiului de fezabilitate. Până la sfârşitul lunii iulie a anului viitor vom avea aceste studii finalizate. Ce prevede proiectul? Lărgirea străzii Calea Mănăştur la 5 benzi, acolo avem trotuare generoase de 5-7 metri care pot fi restrânse la 3 metri lăţime şi astfel câştigăm o bandă de circulaţie auto în plus.

Cluj. 5 benzi pe Calea Mănăștur. Ce spune viceprimarul Dan Tarcea 1

De asemenea, este prevăzută lărgirea străzii Mărginaşă, aici vor fi exproprietate câteva case, şi o străpungere de pe Calea Mănăştur înspre strada Uzinei Electrice”, a declarat viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, citat de Ziua de Cluj. 

Proiectul mai prevede și extinderea lăţimii stăzii Mărginaşă prin exprorierea unor case şi demolarea ulterioară a acestora.

Advertisements
error: Content is protected !!