(Foto) Clujul nu a fost bun! Viitoare Capitală Culturală Europeană, Timișoara își primește turiștii în gunoaie și fără toalete

Updated on mai 15, 2018 Clujul a fost refuzat în competiția Capitală Culturală Europeană în 2021 dare se pare că orașul câștigător, Timișoara, are probleme mari. Și când te gândești că refuzul Clujului s-a bazat pe încăpățânarea unora de a monta plăcuțe multilingve în oraș.

Timişoara va fi Capitală Culturală Europeană în 2021, dar până atunci turiştii care ajung aici nu au unde să meargă la toaletă, găsesc greu obiectivele turistice pentru că nu există indicatoare, iar în multe zone se ridică mormane de gunoi.

Pe de altă parte, oraşul impresionează cu clădirile sale istorice, cu viaţa de noapte şi cu raportul calitate-preț.
Sunt concluziile unui studiu realizat de profesorii Universităţii de Vest, în rândul turiştilor străini care au vizitat oraşul de pe Bega, potrivit Stirile Pro Tv.

Timişoara a atras anul trecut peste 125 de mii de turişti străini, cu aproape 50 de mii mai mulţi față de acum 4 ani. Oamenii au descoperit însă şi partea mai puţin plăcută a oraşului.

Asociația Culturală „Salvați Patrimoniul Timișoarei”: Priveliste ascunsa de neputinta. Piata Unirii, cartierul Cetate, Timisoara

(Foto) Clujul nu a fost bun! Viitoare Capitală Culturală Europeană, Timișoara își primește turiștii în gunoaie și fără toalete 1 (Foto) Clujul nu a fost bun! Viitoare Capitală Culturală Europeană, Timișoara își primește turiștii în gunoaie și fără toalete 2 (Foto) Clujul nu a fost bun! Viitoare Capitală Culturală Europeană, Timișoara își primește turiștii în gunoaie și fără toalete 3

“Nu sunt prea multe toalete publice, aşa că, dacă ai nevoie, trebuie să te duci într-un bar sau într-o cafenea”, o spune chiar un turist.

“Noi stăm în afara centrului oraşului şi este foarte mult gunoi, sunt în grevă? Muncitorii de la salubritate sunt în grevă?”, se întreabă o altă turistă venită tocmai din Olanda.

În 2021, când Timişoara va fi Capitală Culturală Europeană, autorităţile speră să atragă peste un milion de turişti. Iar ca să le vină în ajutor şi să vadă care sunt plusurile şi minusurile, profesorii de la Universitatea de Vest au realizat un studiu, bazat pe un sondaj la care au participat peste 900 de străini.

“Sunt apreciate spaţiile pietonale, este apreciat spaţiul verde, oferta culinară şi oferta bahică, să spunem, și, de asemenea, viaţa de noapte”, explică Nicolae Popa, profesor Universitatea de Vest.

Primarul recunoaşte că sunt probleme şi spune că va lua măsuri. Cât despre toaletele publice.

Asociația Culturală „Salvați Patrimoniul Timișoarei”: Timisoara, 2018. Ce suflete negre din Directia de Urbanism a Municipiului Timisoara si Directia Judeteana pentru CULTURA a judetului Timis au putut sa permita asta? Profu de la Urbanism?

 (Foto) Clujul nu a fost bun! Viitoare Capitală Culturală Europeană, Timișoara își primește turiștii în gunoaie și fără toalete 4 (Foto) Clujul nu a fost bun! Viitoare Capitală Culturală Europeană, Timișoara își primește turiștii în gunoaie și fără toalete 5

“Aici lucrurile sunt discutabile, eu nu am văzut nici în oraşele cu foarte mulţi turişti toalete publice la tot pasul. Se folosesc toaletele existente şi aici în Piaţa Unirii avem o toaletă pe care am reabilitat-o şi este într-o stare foarte bună”, a transmis Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Cert este ca – şi aşa – oraşul îi cucereşte pe străini.

Asociația Culturală „Salvați Patrimoniul Timișoarei”: Piatra cubica și spațiul verde. Timisoara

(Foto) Clujul nu a fost bun! Viitoare Capitală Culturală Europeană, Timișoara își primește turiștii în gunoaie și fără toalete 6

“Este un oraş frumos. Locul meu favorit era Amsterdam, dar acum este Timişoara”, spune un turist francez.

Până în 2021, autorităţile vor să investească peste 200 de milioane de euro în evenimente culturale, turism şi infrastructură.

error: Content is protected !!