(Video) Accident Cluj: CUMPLIT! Un tănăr de 27 de ani a murit pe loc după ce a fost aruncat la 15 metri din mașină

Actualizat: 3 martie 2017, 10:36

Un tragic accident rutier a avut loc ieri seară, în jurul orei 23:15, la ieșire din localitatea clujeană Câțcău. Un tânăr în vârstă de 27 de ani din Muncel a murit după ce mașina pe care o conducea s-a rostogolit de mai multe ori în afara șoselei, iar el a fost proiectat din autovehiculul făcut praf.

Se pare că tânărul a participat ieri seară la un meci de fotbal pe sintetic, în Câțcău, alături de câțiva prieteni, și se îndrepta spre un bar aflat în apropiere, informează dej24.ro

(Video) Accident Cluj: CUMPLIT! Un tănăr de 27 de ani a murit pe loc după ce a fost aruncat la 15 metri din mașină 1

La ieșire din localitate, în timp ce ar fi efectuat o depășire, tânărul de 27 de ani a apăsat prea tare pedala de accelerație, a pierdut controlul mașinii și s-a rostogolit de mai multe ori în afara șoselei, pe partea stângă, distrugând mai mulți arbuști de pe marginea drumului. Martorii teribilului accident au sunat la 112 pentru a cere ajutor.

Conducătorul auto, care nu purta centura de siguranță, a fost proiectat din autovehicul la o distanță de aproximativ 15 metri și nu a avut nicio șansă, în timp ce mașina s-a oprit la mai bine de 50 de metri de locul în care a părăsit decorul.

Vezi video aici:

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei. Medicii legiști urmează să stabilească dacă acesta a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Advertisements
error: Content is protected !!