Ryan Air face angajări la Cluj

Updated on ianuarie 26, 2017 Compania aeriană Ryanair a anunțat demararea unui nou proces de recrutare de personal. Compania intenţionează să angajeze 100 de persoane pentru echipaje de bord, în perioada următoare, proces va include şi România.

Pentru România, compania low-cost va organiza sesiuni de recrutare pe 27 ianuarie, 15 şi 17 februarie, dar şi pe 3 şi 14 martie, în Bucureşti, Cluj şi Timişoara, informează capital.ro

Ryan Air face angajări la Cluj 1

Denis Barabas, directorul de Marketing şi Vânzări pe România şi CEE al companiei, a anunţat şi orarul de vară pentru Bucureşti, când se vor opera 13 rute, cu peste 100 de zboruri săptămânale. Orarul de vară 2017 Bucureşti include o nouă rută către Palermo, trei noi destinaţii de vară – Berlin, Bristol şi Timişoara, şi mai multe zboruri către Bruxelles, Dublin şi Milano, care vor aduce 1,9 milioane de clienţi anual şi vor susţine 1.400 de locuri de muncă pentru Aeroportul Bucureşti.

“Vom opera un total de 13 rute dintre care patru rute sunt noi de vară. O rută nouă este Palermo, care va fi operată din martie 2017, respectiv continuarea operaţiunilor din această iarnă către Timişoara, Berlin şi Bristol. În total, vom avea peste 100 de zboruri săptămânale. Estimăm un trafic de circa 2 milioane de pasageri”, a spus Denis Barabas.

Ryan Air operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova.

error: Content is protected !!