Updated on septembrie 2, 2016 Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat joi, într-o conferință de presă, că are speranțe că gazonul de pe Cluj Arena, pe care se va disputa partida echipei naționale de fotbal a României cu Muntenegru, va fi unul bun și se felicită că nu a mutat meciul pe Arena Națională.
„Cred că am făcut o alegere bună faptul că nu am adus meciul cu Muntenegru pe Arena Națională. Am văzut meciul de aseară Steaua — CSM Iași și suprafața de joc nu e foarte bună. Dacă până acum consideram că România are nevoie de stadioane moderne, acum spunem că avem stadioane, dar nu și suprafețe de joc. Tragem speranțe că la Cluj vom avea la ora meciului cu Muntenegru un gazon bun. Nu foarte bun, dar sperăm să avem o echipă care să se prezinte foarte bine la ora jocului”, a spus Burleanu, citat de agerpres.ro
Președintele a menționat că un expert din străinătate se ocupă zilnic de refacerea gazonului de pe Cluj Arena: „Din păcate, azi nu avem în România expertiza necesară pentru a întreține un gazon de fotbal. De aceea am și apelat la experți din străinătate. De altfel, acum un al doilea expert din afară e zi de zi la Cluj și asistă lucrările de acolo și sperăm ca suprafața să fie în condiții mai bune”.
România întâlnește duminică, 4 septembrie, de la ora 21,45, pe Cluj Arena, selecționata Muntenegrului, în prima partidă a campaniei de calificare la CM 2018.