Updated on martie 16, 2016 Cafeneaua “Lady Cat” se redeschide după ce reprezentanții DSV și-au reconsiderat poziția. Dacă zilele trecute spuneau că nu poate funcționa o astfel de cafenea pentru că există pericol de contaminare de la pisici acum clienții vor semna la intrare o declaratie pe propria raspundere. Și așa pericolul de contaminare dispare, cu o semnătură.
[ads1]
„Vesti bune. In aceasta dimineata am fost la DSV, am discutat si cu domnul Ioan Oleleu, care ne-a felicitat pentru acest proiect. In zilele urmatoare vom primi autorizatia. Odata cu redeschiderea, la primirea meniului, fiecare persoana ce ne va vizita flocoseniile va semna o declaratie pe propria raspundere, iar regulamentul nostru intern va fi si mai strict. Revenim curand cu data exacta a redeschiderii. Va pupa Tesla si va ureaza o zi purrrrfecta!” au scris reprezentanții “Lady Cat” pe pagina lor de Facebook.
Vestea a fost întămpinată cu bucurie pe pagina de Facebook “Lady Cat”.
Tot pe Facebook a fost lansat și un eveniment: „MIAU! Sau ne-au?”
1. Vino azi 16 martie la 16:55 în fața Direcției Sanitare Veterinare din Piața Mărăști.
2. Timp de 5 minute plimbă-te ca și când nu s-ar întâmpla nimic.
3. La 17:00 întoarce-te cu fața spre clădirea DSV și începe să mieuni, să torci, în general să faci ca o pisică.
4. La 17:05 părăsește locația.
Acțiunea are scopul de a sensibiliza autorităție privind nevoia cetățenilor de a avea acces cu animalele de companie în restaurantele și barurile Clujului.
Invitați-vă prietenii iubitori de animale la acest eveniment.
Vă așteptăm!
UPDATE, la cererea participanților: Da, poți să faci și ca un câine.