O noua pietonala la Cluj in 2016. „S-au inceput deja procedurile pentru organizarea licitatiei”

Updated on iulie 10, 2015

Latura vestică a Pieței Unirii va deveni până în mai 2016 pietonală. Primăria doreşte să finalizeze lucrările anul viitor când începe o nouă ediţie a Zilelor Clujului.

Lucrările ar putea începe chiar din acest an, a anunțat purtătorul de cuvânt al primăriei, Oana Buzatu.

Încă din acest an e posibil să începem închiderea uneia dintre cele două laturi, este vorba de latura pe care sunt cele mai multe restaurante cu terase.

S-au început deja procedurile pentru organizarea licitaţiei care să permită continuarea pavării zonei pietonale a Pieţei Unirii, până în trotuarul pe care acum sunt găzduite terasele. Sperăm, dacă totul merge bine şi nu există contestaţii, să putem face primii paşi în acest an; dacă nu, anul viitor va fi anul în care vor fi date turiştilor şi pietonilor zone mult mai ofertante decât până în acest moment, a declarat aceasta, citată de radiocluj.ro

Pietonalizarea laturii vestice a Pieţei Unirii reprezintă a doua etapă de modernizare a zonei centrale a Clujului.

În primă fază, piaţa şi Bulevardul Eroilor au căpătat aspectul actual, iar în cea de-a treia faza, pentru care primăria nu a anunţat încă un termen, va deveni zonă pietonală şi latura estică a Pieţei Unirii.

Advertisements
error: Content is protected !!