Updated on iunie 19, 2015
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie pentru acest sfârșit de săptămână, pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentelor din cadrul ”Cluj Never Sleeps”.
Astfel, în Piața Unirii – latura de vest – se va închide circulația rutieră până în data de 23 iunie 2015, ora 06.00.
De asemenea, vor fi instituite restricții de circulație în următoarele zone:
- începând din 19 iunie 2015, ora 22.00 până în data de 21 iunie 2015, ora 12.00, pe strada M. Kogălniceanu, de la intersecția cu strada Universității până la intersecția cu strada Em. de Martonne
- începând din 20 iunie 2015, ora 19.00 până în data de 22 iunie 2015, ora 21.00, pe străzile Napoca, Bulevardul Eroilor, strada Universității, strada Avram Iancu (sensul de circulație de la Calea Turzii înspre str. Universității)
- începând din 19 iunie 2015, ora 22.00 până în 22 iunie 2015, ora 05.00, pe străzile Ioan Bob și Ion Rațiu.
Facem un apel cetăţenilor care locuiesc sau care au drum în zonă să dea dovadă de înţelegere în perioada menţionată şi să se conformeze reglementărilor de circulaţie, au transmis reprezentantii primariei.
Advertisements