Updated on iunie 11, 2015 Liderul naţionalei de handbal feminin a României, Cristina Neagu, a declarat joi că speră într-un meci bun cu Serbia şi într-o calificare la Campionatul Mondial fără emoţii, împreună cu mii de fani, după meciul de sâmbătă, de la Cluj-Napoca.
“A fost o perioadă mai grea pentru mine, nu am putut să mă antrenez trei săptămâni, am făcut doar două antrenamente cu fetele din cauza gleznei, care nu e refăcută. Am muncit mult şi după meciul tur cu Serbia, iar acum aşteptăm cu nerăbdare meciul şi o sală plină”, a declarat Cristina Neagu, care a marcat 11 goluri în partida tur cu Serbia, din barajul pentru calificarea la CM din acest an.
Handbalista spune că echipa României este pregătită pentru meciul retur: “Sârbii nu prea cedeză, probabil au vizionat momentele de joc mai slabe ale noastre, fazele de apărare, dar noi suntem pregătite.
Am vizionat şi noi jocul Serbiei şi sper să nu ne surprindă cu nimic, să facem un meci bun, mai ales pentru că jucăm în faţa propriilor fani. Au venit mulţi şi la Kraljevo şi ne-au susţinut, aşa că nu vrem emoţii.”
La rândul său, antrenorul Tomas Ryde a afirmat, în aceeaşi conferinţă de presă, că a fost surprins plăcut de ambiţia şi efortul depus de Cristina Neagu în meciul tur.
“Am fost foarte mulţumit cu echipa noastră. Neagu nu jucase de câteva săptămâni şi m-a surprins în acest meci, având un singur antrenament înainte de meci, prin jocul său complet şi ambiţie. Pentru retur, nu e vorba atât despre Serbia şi jocul ei, cât despre noi şi cum vom juca noi. Fetele au lucrat foarte bine, iubesc această echipă şi am încredere în ea.”, a spus Ryde citat de digisport.ro
Tehnicianul a făcut referire şi “unele probleme de sănătate din lot”, afirmând că la ora meciului este important cine poate să joace. Portarul Paula Ungureanu nu va evolua în meciul retur, după o accidentare gravă la genunchiul drept în prima partidă, dar va fi prezentă în sală.
Meciul va avea loc sâmbătă, 13 iunie la Sala Polivalentă.