Cluj: Beach Party pe plaja Grigorescu. Sporturi estivale, competitii inedite, joc si joaca pentru copii, activitati de relaxare, proiectii de filme

Updated on iunie 9, 2015 În luna iunie, echipa Day 15 va reamenaja plaja Grigorescu pentru un Beach Party! Sâmbătă, 20 iunie, de la 10 dimineața până la 10 seara, clujenii se vor putea bucura de o petrecere în aer liber!

Intrarea va fi liberă, însă o serie de activități vor putea fi realizate numai în schimbul unei donații pentru care participanții vor primi în schimb câteva suprize… curajoase și distractive!

Echipa Day 15 vrea să arate că spațiul public, prin implicarea comunității, poate să devină mult mai plăcut și util. Astfel, în luna martie au fost semnalizate 8 zone din oraș care pot fi transformate și reutilizate, majoritatea fiind pur și simplu locuri uitate în drumul nostru zilnic.

 

„Plaja Grigorescu a fost una dintre ele, iar acum revenim asupra acestei zone pentru a arăta întregului oraș ce se poate realiza într-un spațiu amenajat. Vrem ca această petrecere să fie un exemplu, un punct de pornire și un semnal spre comunitate și nu numai, de a contribui cu toții mai mult la locurile care ne înconjoară pentru a ne putea bucura împreună de ele” anunta organizatorii pe Facebook.

De la ora 10:00, pe plaja Grigorescu clujenii vor fi așteptați cu:

Muzică

– Elena Mindru
– Szep Andras Trio
– Le Minion

Szep Andras Trio ne vor pune în mișcare pe ritmuri de jazz și Elena Mîndru care va aduce pe scenă ultimul său proiect – Elena Mîndru Finnection. În acest proiect ea îmbină muzica tradițională românească cu jazz-ul, acompaniată de un cvartet acustic. Le Minion va fi DJ-ul nostru, care ne asigură că atmosfera nu va fi altfel decât energizantă! 😉

Sporturi estivale /// Competiții inedite /// Joc și joacă pentru copii /// Activități de relaxare /// Proiecții de filme

Advertisements
error: Content is protected !!