Cluj: Gala de MMA – arte martiale mixte, sub brandul Real Xtreme Fighting. Capul de afis al galei va fi meciul dintre legenda sporturilor de contact din Romania, Alexandru Lungu, si americanul Jeff “The Snowman” Monson

Updated on mai 27, 2015

Cluj-Napoca găzduiește în premieră, pe 15 iunie, o gală de MMA – arte marțiale mixte, sub brandul Real Xtreme Fighting. Evenimentul RXF de la Cluj va avea loc în Sala Polivalentă, care, pentru evenimente de acest gen, are o capacitate de 9.500 de locuri. Ultimele şase gale RXF, organizate la Mamaia, Botoșani, Sibiu, București, Brașov și Craiova, s-au disputat cu casa închisă.

Capul de afiș al galei RXF 18 va fi meciul dintre legenda sporturilor de contact din Romania, orădeanul Alexandru Lungu, și americanul Jeff “The Snowman” Monson, care pe parcursul carierei sale a luptat în cele mai celebre promoții de MMA din lume – Pride, UFC sau Cage Warriors.

1

Mai intră în cușcă la Cluj, printre alții, unii dintre cei mai buni luptători de MMA din România cum ar fi Adrian Preda și Ciprian Chiru, campioni RXF ai categoriilor 95 kg, respectiv 84 kg, Robert Orbocea și Marian Rusu, românii cu două dintre cele mai rapide KO-uri din MMA-ul mondial, clujenii Bogdan Nuţ, Ciprian Mariş, Dorin Stan și George Peintinger, polonezul Tomasz Czerwinski și turcul Ibrahim Telli. De la Cluj-Napoca nu vor lipsi nici fetele. Cristina Stanciu și Diana Belbiţă vor lupta pentru prima centură din MMA-ul feminin românesc, la categoria 60 kg.

Evenimentul RXF 18 de la Cluj-Napoca va fi transmis în direct de posturile autohtone Sport.ro și ProTV International, precum și  de către rețeaua internațională FightBox TV, care acoperă  40 de țări din întreaga lume.

error: Content is protected !!