Cluj: Profesor UBB, castigator al bursei ,, Pentru femeile din stiinta″

Updated on mai 25, 2015 Unesco şi L’Oréal România i-au acordat doamnei conf.univ.dr. Alida Gabor Timar, de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului, una din cele două burse din cadrul cele de-a 6-a ediţii a programului de Burse Naționale L’Oréal UNESCO „Pentru femeile din știinţă”!

Programul naţional de burse ,, Pentru femeile din ştiinţă″ a ajuns în acest an la cea de-a VI-a ediţie. Bursele se acordă pentru o lucrare din domeniul Ştiinţelor Fizice şi pentru o lucrare din aria Ştiinţelor Vieţii și sunt decernate anual cercetătoarelor din România cu vârsta de maximum 35 de ani, care fie sunt doctorande, fie au obţinut titlul ştiinţific de doctor şi urmează un program de pregătire postuniversitară în cadrul unei instituţii acreditate de învăţământ superior din ţară.

Alida Gabor Timar, conf.univ.dr. în cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Mediului şi cercetător ştiinţific I în cadrul Instutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Ştiinţe, este câştigătoarea secţiunii Ştiinţele Fizice, proiectul dumneai vizând ,, Investigaţii fundamentale asupra proprietăţilor luminescente a cristalelor de cuarţ din medii sedimentare variate în scopul dezvoltării de noi protocoale de datare absolută″.

„Domeniul geologic este principalul beneficiar al posibilităţilor de determinare a vârstei prin luminescenţă. Cercetările vizate vor avansa investigațiile grupului nostru pentru dezvoltarea unor noi protocoale de datare, având potenţialul de a contribui implicit astfel la o mai bună întelegere a schimbărilor climatice sau a migratiei hominizilor şi genului Homo în trecut.

Mi-am dorit această bursă pentru a-mi susţine financiar cercetările mele şi experimentele tinerelor mele colege. În cercetare ne îndrăgostim şi ne agăţăm câteodată de o idee, pentru simplitatea şi frumuseţea ei.

Trebuie să recunosc că motivul principal pentru care mi-am dorit această bursă rezidă din frumuseţea ideii (susţinerea femeilor din cercetare) de la care ea a plecat.” a declarat Alida Gabor-Timar, câştigătoare a Bursei Naționale L’Oréal UNESCO „Pentru femeile din știinţă”.

Advertisements
error: Content is protected !!