Cluj: Sume INCREDIBILE pe care le plateste Sala Polivalenta pentru curentul electric

Updated on februarie 7, 2015

Sala Polivalentă din Cluj Napoca plătește sume infime pentru energia electrică, 115 lei pentru noiembrie, mai puţin decât un apartament cu două camere, şi 750 de lei pentru decembrie.

Explicația facturilor mici vine din prezența panourilor solare instalate pe acoperișul sălii polivalente care produc energie electrică destul cât să și vândă, însă legea nu le permite acest lucru.

În decembrie am ieşit scump, pentru că au fost multe evenimente şi a fost frig afară, aşa că a trebuit să pornim centralele de aer. Facturile viitoare vor fi semnificativ mai mici.

Explicaţia este că avem panouri solare, iar în mod normal, la antrenamente, ceasul de curent nu se învârte. Avem cele mai moderne panouri fotovoltaice din România şi baterii foarte performante.

Producem energie electrică multă, putem să dăm şi altora, dar încă legea nu ne permite să vindem“, a explicat Ionuţ Rusu, şeful departamentului tehnico-administrativ de la Sala Polivalentă, pentru Ziua de Cluj.

Sala Polivalentă este un uriaș consumator de energie electrică. Reflectoare cu o putere de 2.000 de lucşi, la standarde europene, care se aprind la fiecare antrenament şi la fiecare meci.

Şase centrale termice de aer pe curent electric, cu o capacitate de 380.000 de metri cubi de aer pe oră. O sumedenie de alte aparate băgate în priză, lumină în sala de sport secundară, în parcarea subterană, la vestiare, în zona de meeting/conferinţe, în băi, 98 de camere video care funcţionează non-stop şi un server care stochează imaginile timp de trei luni.

error: Content is protected !!