Clujenii care au credite in franci elvetieni vor protesta in Piata Unirii. Sunt asteptate sute de persoane

Updated on februarie 6, 2015

Un nou protest va avea loc in Cluj Napoca duminica între orele 12.00 și 15.oo, de această dată ieșind în stradă persoanele cu credite în franci elevețieni. Doleanța lor este convertirea în lei a tuturor creditelor în valută, astfel că la mitingul de duminică sunt aşteptate şi persoane care au datorii la bănci în alte monezi internaţionale.

“Solicitarea conţine şi o propunere de text legislativ care are următoarele prevederi: posibilitatea consumatorilor cu credite în valută (CHF, EUR, USD) de a opta pentru conversia în lei a creditelor, la cursul de la data semnării contractului + o diferență de maximum 20%, indiferent de tipul de credit acordat (cu sau fără garanție);

interzicerea solicitării și aplicării oricăror altor comisioane, costuri și garanții suplimentare în procesul de conversie a creditelor; interzicerea perceperii unei dobânzi anuale efective (DAE) mai mare în noua monedă de creditare”, potrivit reprezentanţilor acestui grup citați de citynews.ro.

Reprezentanții Grupul Clienţilor cu Credite în CHF, format din peste 20.000 de membri,  au adresat şi un document Guvernului şi Parlamentului prin care cer dispunerea, în regim de maximă urgenţă, a unei iniţiative legislative care să soluționeze situația gravă în care se găsește o bună parte a clienţilor băncilor care au contractat credite în valută.

Simultan vor mai fi organizate proteste duminică şi în Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Craiova.

error: Content is protected !!