Fara “Kolozsvar” langa ”Cluj-Napoca”! Primaria a castigat definitiv procesul placutelor bilingve de la intrarea din oras

Updated on februarie 5, 2015 Municipalitatea clujeană nu este obligată să monteze plăcuțe bilingve la intrările în oraș, conform unei decizii a Curții de Apel.

Primăria clujeană a câștigat procesul intentat de Landman Gabor, președintele Fundaţiei “European Committee Human Rights Hungarians Central Europe”, pentru montarea de plăcuțe bilingve la intrările în oraș.

Astfel, după ce în luna iulie a anului trecut, Tribunalul Cluj i-a dat câștig de cauză lui Landman, joi, 5 februarie, Curtea de Apel Cluj a anulat decizia.

”Admite recursul declarat de recurentul CL şi P mun CJ-N împotriva sentinţei civile nr. 4800, pronunţată la data de 11.07.2014 în dosarul nr. 1516/117/2014 al Tribunalului Cluj pe care o casează în tot în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta FECHRHCE ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active. Decizia este definitivă şi executorie”, se arată în soluția pe scurt dată de magistrați, prezentata de citynews.ro

Potrivit Legii 215/2001, montarea plăcuţelor bilingve se aplică dacă ponderea populaţiei de origine maghiară depăşeşte 20%, însă la recensămintele din 2002 şi în 2011, populaţia maghiară din Cluj-Napoca a scăzut sub acest prag. În demersul său, Landman s-a prevalat de articolul 131 din legea 215/2001, care spune că prevederile acesteia sunt aplicabile şi “dacă ponderea cetăţenilor aparţinând unei minorităţi scade sub procentul prevăzut la art. 19 (20% – n.r.)”, decizia aparținând autorităților locale.

error: Content is protected !!