Updated on ianuarie 3, 2015 Pârtia de schi de dificultate medie din Feleacu, judeţul Cluj, a fost deschisă, vineri, după ce stratul de zăpadă, care acum măsoară 15 centimetri, a fost ajustat cu zăpadă artificială, în Feleacu mai fiind amenajate un snowpark şi o pârtie de tubing.
Potrivit administratorului pârtiei, Radu Mureşan, snowparkul, care este o premieră în judeţul Cluj, va fi deschis, cel mai probabil, duminică.
„Pârtia este în stare bună, am deschis astăzi (vineri – n.r.) la ora 12.00. Zăpada este în proporţie de 90 la sută artificială, iar stratul de zăpadă bătătorită măsoară aproximativ 15 centimetri. Începând din acest an avem aici în Feleacu şi un snowpark cu trambuline, are patru hopuri şi 11 elemente, singurul din judeţul Cluj, pe care îl vom deschide peste două zile. Tot din acest an mai avem o pârtie mai mică, pentru începători, care este legată de un magic carpet, adică o bandă de urcare”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Radu Mureşan.
Mureşan a precizat că, pe lângă snowpark, pe pârtia din Feleacu a fost amenajată în acest an o pârtie de tubing, un fel de pârtie de săniuş pe care sunt folosite în loc de sănii snow-tubes – dispozitive circulare, umflate cu aer.
„Snow tube-ul va putea fi închiriat de la noi, la fel şi echipamentele pentru schi. Tarifele au rămas la fel ca anul trecut, patru lei o urcare cu telescaunul, iar la magic carpet o urcare va costa un leu”, a explicat administratorul pârtiei.