(Video) Marile orase ale Romaniei, gata de Craciun. Cele mai scumpe luminite sunt la Cluj, iar Baia Mare are cel mai inalt brad

Updated on decembrie 17, 2014 In asteptarea Craciunului, marile orase din tara s-au imbracat in cele mai frumoase haine de sarbatoare. Milioane de beculete stralucesc in brazi falnici din Brasov, Sibiu, Cluj sau Baia Mare.

Oamenii s-au uitat cu bucurie cum orasele lor devin locuri de poveste, unde au fost amenajate si targurile lui Mos Craciun.

La Sibiu peste 80.000 de leduri au colorat bulevardul Nicolae Balcescu din centrul orasului. Tunelul luminos se intinde pe 300 de metri.

Si centrul istoric al Brasovului s-a transformat intr-un oras de poveste. Luminitele, ghirlandele si brazii au costat peste 200.000 de euro.

Bradul din Piata Sfatului are in acest an 28 de metri inaltime si a fost decorat cu peste 3 kilometri de ghirlande de tot felul care lumineaza cu 100.000 de luminite si leduri.

La Cluj peste 100.000 de luminite albe si albastre impletite intr-o cortina uriasa au impodobit centrul orasului. Si cum ce e frumos trebuie sa fie si scump, investitia s-a ridicat undeva la peste 550.000 de euro.

Odata ce ai ajuns in Piata Unirii din centrul orasului, ai impresia ca esti pe taramul lui Mos Craciun. Turta dulce te imbie, iar pe patinoar copiii mai asteapta un singur lucru: sa ninga.

Si orasul Baia Mare s-a gatit in straie de sarbatoare. Baimarenii se mandresc cu cel mai inalt brad din Romania. Are 32 de metri inaltime, iar impodobirea lui a durat doua zile.

Bucurestenii au si ei targul lor de Craciun, deschis in centrul orasului.

Advertisements
error: Content is protected !!