Updated on decembrie 4, 2014 Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg transformă pentru a patra oară, Opera Română din Cluj-Napoca, într-un patinoar, unde artiştii vor recrea, în premieră pe ţară, povestea magică a „Cenuşăresei”, anunta adevarul.ro. Cele două spectacole vor avea loc duminică, de la orele 17.00 şi 20.00.
După „Spărgătorul” de nuci, „Lacul lebedelor” şi „Frumoasa din pădurea adormită”, Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg aduce la Cluj-Napoca o altă bijuterie a baletului rus – „Cenuşăreasa”, pentru a-i transpune pe spectatori în atmosfera magică a sărbătorilor.
Sfidând gravitaţia, Cenuşăreasa, zâna cea bună, mama vitregă, fiicele ei şi celelalte personaje vor spune povestea lui Charles Perrault într-un vârtej ameţitor de sărituri Axel, salturi Rittberger şi dublu Lutz şi piruete graţioase.
Şi de această dată, spectatorii vor fi martorii unei coregrafii fascinante, executate de cei peste 30 de balerini-patinatori, mulţi dintre ei foşti campioni europeni sau mondiali la patinaj artistic.
Scena Operei Române se va transforma într-un adevărat patinoar după ce aproape trei tone de gheaţă o vor acoperi în întregime. Coregrafia spectaculoasă este semnată de Konstantin Rassadin, care a „transcris” acţiunea baletului special pentru celebrii balerini-patinatori care au făcut înconjurul lumii cu zeci de spectacole.
Cât costă biletele
Biletele au preţuri cuprinse între 89 şi 298 lei şi pot fi achiziţionate de la birourile Diesel (Piaţa Unirii nr. 10), din reţeaua Eventim şi online, de pe www.eventim.ro şi https://www.facebook.com/DieselEventsRo.
Pentru că evenimentul se adresează tuturor, de la nepoţi şi până la bunici, organizatorii au pregătit pachete speciale. Astfel, fiecare copil mai mic de cinci ani, însoţit de un adult cu bilet, are gratuitate (fără loc) la spectacol, iar pentru un copil de până la 8 ani, se va plăti doar 50% din preţul biletului.
Uşile se vor deschide cu 30 de minute înaintea fiecărei reprezentaţii. Între acte va fi o pauză de 20′. În hol vor fi amenajate baruri cu şampanie, vin şi băuturi răcoritoare.