Updated on noiembrie 24, 2014 Antrenorul Vasile Miriuţă a declarat, duminică seară, că meciul cu echipa CSMS Iaşi a fost ultimul pentru el la CFR Cluj, menţionând că a semnat un contract pe două sezoane şi jumătate cu echipa ungară Gyor ETO, anunta gandul.info
„Nu mai am cuvinte pentru acest meci minunat. Am fost antrenorul lor şi au fost şi astăzi alături de mine. Merităm să fim pe locul pe care suntem. Le voi da un pahar de bere şi mergem mai departe. Din păcate, pentru că aş fi dorit să duc la bun sfârşit acest campionat, nu s-a putut. Poate se va putea altă dată. Mulţumesc că am avut şansa să antrenez această echipă minunată. Le mulţumesc celor de la Piatra Neamţ că mi-au dat şansa să vin aici să antrenez. Nu s-a mai putut, de acum o lună, le-am spus că voi încerca să fiu alături de ei, le-am promis că până pe 6 decembrie voi fi aici, dar nu am mai putut. Important este că echipa este pe locul doi şi calificată în sferturile Cupei”, a declarat Miriuţă la Look TV.
Două fonduri de investiţii, unul elveţian şi unul rus, sunt interesate de a prelua clubul CFR Cluj, care se confruntă cu probleme financiare, a scris, duminică, site-ul tuttomercatoweb.com.