Updated on septembrie 25, 2014Patru mii de clujeni vor avea unde să muncească de anul viitor, după ce proiectul Hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești va fi demarat, în mai 2015, a anunțat joi prefectul de Cluj, județ pe raza căruia va fi realizat proiectul în valoare de peste 1 miliard de euro.

“Generator” de locuri de muncă
Potrivit prefectului județului Cluj, Gheorghe Vușcan, acest proiect va genera aproximativ 4.000 de locuri de muncă. De construcția hidrocentralei sunt interesate deja trei companii de renume internațional.
“Acest proiect nu mai poate fi întors din drum și s-au consemnat deja pașii care urmează să se întâmple. S-a făcut în 7 august anunțul internațional privind inițierea procedurilor de selecție a investitorilor. Până în acest moment există 3 mari companii internaționale interesate să își depună documentele, de altfel au trimis deja scrisorile de intenție, iar documentele le pot depune până în 31 octombrie. Până în 14 noiembrie se face verificarea documentelor, apoi se afișează lista celor precalificați. Între 17 – 30 noiembrie va urma o analiză pe fond a documentelor, între 2 decembrie și 31 ianuarie 2015 vor avea loc negocieri cu firmele precalificate, urmând ca în mai 2015 să fie desemnat câștigătorul și imediat să înceapă lucrările”, a declarat joi prefectul de Cluj Gheorghe Vușcan, în cadrul unei conferințe de presă. (sursa: Vocea Transilvaniei.ro)
Primul pas – exproprierile
Prefectul a mai spus că pasul următor pentru demararea proiectului Hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești, care va avea o capacitate de o mie de megawati, este începerea procedurilor de expropriere.
Hirocentrala va fi amplasată pe o suprafaţă de 205 hectare, marea majoritate a terenului aparținând persoanelor fizice din comuna Râșca, județul Cluj.