Updated on august 23, 2014 În cadrul unei noi razii făcute în cartierul Mănăştur, poliţiştii locali au evacuat o tabără de romi de pe Calea Floreşti, iar zona respectivă va fi igienizată. De asemenea, aceştia au luat la puricat şi cartierul Zorilor, iar în total au dat amenzi de aproape 15.000 de lei.
Acţiunea a avut loc joi, iar poliţiştii au verificat în special aspecte privind traficul rutier, ordinea şi liniştea publică, protecţia mediului, activităţi comerciale şi disciplina în construcţii, dar au identificat şi o tabără de romi situată pe Calea Floreşti. Aceasta a fost evacuată, iar asistaţii sociali care efectuează muncă în folosul comunităţii urmează să salubrizeze zona. (sursa: citynews.ro)
„În urma acţiunii de control a poliţiştilor locali în cartierele Zorilor şi Mănăştur au fost încheiate 45 de procese-verbale de constatare a contravenţiilor, valoarea amenzilor aplicate fiind de 14.580 lei. Sancţiunile au fost aplicate pentru fapte precum ocuparea abuzivă a domeniului public, neafişarea orarului de funcţionare, parcări neregulamentare pe trotuar şi spaţiile verzi, nerespectarea standurilor aprobate pentru desfăşurarea activităţii de taximetrie, murdărire carosabil din cauza neetanşării corespunzătoare a autospecialei de salubritate. Poliţia Locală organizează săptămânal astfel de acţiuni de verificare în cartierele clujene. Cei care doresc să facă reclamaţii pot suna la numărul de telefon 0264/598784, în vederea intervenţiei poliţiştilor locali”, au anunţat reprezentanţii primăriei clujene.