Updated on august 2, 2014
Un clujean se arată nemulţumit de atitudinea stăpânilor de câini din zona în care locuieşte, din cauza faptului că nu curăţă mizeria lăsată de animale.
Zona la care face referire clujeanul revoltat este părculeţul din spatele blocului de pe strada Profesor Ciortea, nr. 9. Amenajat ca loc de joacă pentru copii, părculeţul a început să fie folosit şi pentru plimbarea câinilor.
Marea problemă, însă, o constituie faptul că stăpânii animalelor nu strâng mizeria lăsată în urmă de acestea, ceea ce face ca părculeţul să nu mai poată fi folosit ca loc de agrement pentru cei mici. “I-am rugat de mai multe ori să strângă după ei şi nu le pasă. A fost pus şi un indicator cu accesul interzis cu câini, dar nu are nici o valoare. Vă rog să aplicaţi amenzi sau alte metode pentru a corecta acest comportament. Nu am nimic împotriva lor şi a câinilor, atât timp cât curăţă după ei. Nu putem ieşi în spatele blocului cu copiii că e plin de “rahaţi” de câine”, le-a scris clujeanul reprezentanţilor municipalităţii clujene.(sursa: citynews.ro)
Spre dezamăgirea sa, aceştia l-au invitat să participe la dezbaterea publică a noului regulament privind accesul şi plimbarea câinilor cu stăpân, în loc să ia măsuri concrete pentru rezolvarea problemei: “Sesizarea dumneavoastră are legătura cu dezbaterea publică privind întocmirea unui proiect de Hotărâre de Consiliu Local prin care să fie reglementate accesul, circulaţia şi plimbarea câinilor cu stăpân pe domeniul public şi privat al municipiului Cluj-Napoca. În acest sens, pentru ca Regulamentul să satisfacă cerinţele majorităţii cetăţenilor municipiului Cluj-Napoca, vă invităm în data de 6 august 2014 la dezbaterea publică care va avea loc în Sala de Sticlă a Primăriei municipiului Cluj-Napoca de pe strada Moţilor nr. 1-3, începând cu ora 15”.
Proiectul respectivului regulament a provocat deja nemulţumiri în rândul iubitorilor de animale, care au cerut eliminarea prevederii prin care erau amendaţi cei care îşi chemau animalele cu voce ridicată în spaţiul public. În cele din urmă, primarul Emil Boc a anunţat că acel articol va fi scos din proiect.