RCS&RDS A SCOS din grila televiziunile Look TV si Transilvania Live, care vor difuza Liga 1

Updated on iulie 2, 2014

RCS&RDS a scos, luni, din grilele sale Look TV şi Transilvania Live, care vor difuza Liga 1, întrucât aceste televiziuni au decis să renunţe de la 1 iulie la regimul “must carry” şi să solicite tarife pentru retransmisie din partea cabliştilor, au declarat, pentru Mediafax, surse din media.

rds-rcs

Compania de telecomunicaţii RCS&RDS a scos luni, 30 iunie, din grilele sale de cablu analogic şi digital televiziunile Look TV şi Transilvania Live (care s-a transformat recent în Look Plus), la nivelul întregii ţări, inclusiv în Bucureşti, conform surselor citate.

Look TV şi Transilvania Live nu erau retransmise şi pe platforma de satelit Digi a RCS&RDS.

Pe de altă parte, potrivit unor speculaţii apărute pe piaţa audiovizualului, reprezentanţii Look TV şi Transilvania Live ar fi solicitat de la operatorii de cablu un preţ de aproximativ 7 lei pe abonat pe lună pentru retransmisia acestora începând cu 1 iulie, dorind ca aceste televiziuni să fie difuzate în pachetele de bază ale cabliştilor şi nu în pachete separate, pentru care abonaţii să opteze dacă vor sau nu să plătească.

Până în prezent, compania UPC şi platforma sa de satelit, Focus Sat, dar şi reţeaua iNES IPTV (care transmite televiziuni prin internet) au anunţat, prin intermediul unor comunicate de presă, că vor difuza meciurile din campionatul Ligii 1 şi din Cupa Ligii în următorii cinci ani. (sursa: voceatransilvaniei.ro)

Conform surselor citate, UPC şi Focus Sat, pe de o parte, şi iNES IPTV, pe de altă parte, au semnat acorduri de distribuţie cu Intel Sky Broadcast Ltd. pentru transmisia celor două televiziuni Look TV şi Look Plus, care vor difuza meciurile din Liga 1 şi din Cupa Ligii.

În schimb, compania de telecomunicaţii RCS&RDS a anunţat, pe 29 mai, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că a depus plângere la Consiliul Concurenţei împotriva Ligii Profesioniste de Fotbal, întrucât “vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga 1 s-a făcut cu încălcarea legislaţiei concurenţei”.

error: Content is protected !!