Show Billy Idol in centrul Clujului. Peste 5.000 de oameni au asistat, fara bariere, la spectacol

Billy Idol, cunoscutul cântăreț de punk-rock britanic, a concertat în fața a peste 5.000 de spectatori luni seară în Piața Unirii din centrul Clujului. Organizatorii au renunțat în cele din urmă la a monta parapeți foarte înalți sau să acopere panourile de împrejmuire a pieței, astfel că numeroase persoane au privit spectacolul de pe trotuarele din zonă.

3

(Foto: Ovidiu Cornea)

Cântărețul și-a început concertul în forță, fără nicio introducere prealabilă, alăturdându-se celor patru instrumentiști care l-au însoțiț, între care și chitaristul Steve Stevens, care au urcat cu câteva momente înainte pe scenă. Fanii au izbucnit în urale entuziaste, sărind în sus de bucurie la apariția “idolului”. Ei au continuat să danseeze pe toată durata spectacolului, chiar dacă au existat, pe alocuri și momente puțin mai apatice.

11

Interpretul a etalat o ținută de culoare neagră, doar celebrul său păr, blond – alb, făcând notă discordantă.

Cu zâmbete galeșe, ce păreau pe alocuri îndreptate spre persoane precise, artistul nu a așteptat nici trei melodii până să arunce mai multe bețe de tobe spre public, fiind prinse cu încântare de audiență.

2

La concert au asistat și veritabali fani rock, reconoscibili după tricourile negre cu diferite însemne rock sau metal, respectiv după bocancii din picioare, purtați inclusiv vara.

4

(sursa: voceatransilvaniei.ro)

Pe de altă parte au fost prezente și numeroase persoane venite probabil din curiozitate, familii și chiar copii. Unele persoane au venit special pentru spectacol din orașe învecinate Clujului.

5

Astfel, deși platoul pieței a fost plin, potrivit estimărilor jandarmilor, la concert au asistat aproximativ 5.000 de persoane.

Cântărețul a interpretat melodii celebre ale sale, precum “Dancing with myself”, “Eyes without a face”, “Rebel Yell” fiind păstrată pentru final.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați aici serviciile personale de cookie-uri.

Preference cookies enable a website to remember information that changes the way the website behaves or looks, like your preferred language or the region that you are in.

Decline all Services
Accept all Services