Biletele la transportul în comun din Cluj Napoca s-au scumpit de astăzi după ce consilierii locali au aprobat în ședința din august majorarea prețului biletelor, de la 2 lei, la 2.5/ călătorie.…
Primarul comunei Baciu a transmis o scrisoare deschisă Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Prefecturii Cluj, IPJ Cluj și Primăriei din Cluj, în care atrage atenția că inaugurarea celor 9 kilometri…
Târgul de Cariere Cluj Global ajunge la cea de-a 25-a ediție. Cei care doresc să se angajeze sunt așteptați de 80 de companii. În 3-4 octombrie, evenimentul de la Sala Polivalentă va…
Radu Nechita prezintă o părticică din birocrația românească, birocrație ce ar putea fi eliminată cu un pic de interes din partea isntituțiilor statului. Pe Facebook, Radu Nechita a scris: „Am trecut alaltăieri…
Clujenii laudă taximetriștii din Cluj. În schimb, cei de la București se țin de țepe, au montat un aparat prin care cresc tariful cursei. Vlad Chelaru: „Nu vreau sa spun nimic de…
Conectarea Aeroportului Internațional Cluj-Napoca la rețelele feroviară și rutieră putea fi făcută pe bani europeni, dar fondurile de 76 de milioane de euro au fost pierdute din cauza răzgândirii companiei CFR de…
Viceprimarul Dan Tarcea a prezentat vineri amănunte despre noile reglementări de circulație pe strada Observatorului, Rapsodiei și Jupiter. Dan Ștefan Tarcea: „Noi reglementări de circulație pe strada Observatorului, Rapsodiei și Jupiter. În…