Poşta Română a transmis un comunicat după ce directorul general al companiei a anunţat că va închide treptat oficiile poştale, scrie Agerpres. Documentul subliniază, însă, că închiderea oficiilor poştale nu reprezintă o…
Verificarea centralelor și instalațiilor de gaz este luată prea ușor de multe persoane. Însă o centrală defectă poate duce la explozii. Clipe de panică, noaptea trecută în Brăila! Zeci de persoane au…
Viteza a ucis încă doi tineri. Un şofer de 21 de ani a pierdut controlul maşinii, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un alt autoturism. Impactul a fost atât…
Patru muncitori care făceau lucrări de excavaţii pentru canalizare au fost surprinși vineri seară sub un mal de pământ. Trei au fost salvați și duși la spital, dar a patra victimă, care…
Un bărbat de 54 de ani a murit, după ce autoutilitara în care se afla a fost spulberată de un tren şi târâtă pe şine. Deşi era conştient în momentul în care…
Loteria Română anunţă, joi seară, că s-a câştigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 9,58 milioane de euro. Biletul norocos s-a vândut la o agenţie din Galaţi, a cuprins…
Un puternic incendiu a izbucnit vineri într-un bloc de apartamente. O bătrână de 70 de ani a fost salvată de pompieri pe geam din apartamentul inundat de fum. O altă bătrână de…