O femeie din Cluj care ducea mâncare medicilor din spitalele COVID-19 și unor persoane de vârsta a treia din oraș a fost amendată de Poliția Locală. Deși gătește zilnic şi le duce…
Un magazin Kaufland se va deschide la finalul acestei luni în Dej. ”Cu siguranță se va deschide spre finele acestei luni, dar trebuie să avem o discuție finală cu directorul zonal. Magazinul…
Astra Arad a câştigat în urmă cu un an licitaţia organizată de municipalitatea clujeană şi va livra 24 de tramvaie produse sub licenţă Simens Imperio. Primul tramvai din cele 24 de granituri…
În perioada 11-17 mai 2020 circulația autovehiculelor se va închide pe podul Porțelanului, în vederea executării lucrărilor de montare a rosturilor de dilatație. Traficul pietonal nu va fi afectat. În ceea ce…
Probleme, vineri, pe strada Argeș din Cluj. O conductă de apă s-a spart lângă canalul Morii. Au fost inundate câteva magazine din zonă, dar și parkingul Leul, potrivit Ziua de Cluj. Pe…
ISU Cluj a avut o intervenție de urgență vineri dimineață pe drumul de acces către parcul industrial din Jucu Herghelie. Un microbuz a intrat în remorca unui tractor. ISU Cluj: „Două autospeciale…
Credincioşii din Cluj cer Prefecturii redeschiderea bisericilor din dată de 15 mai. Au trimis solicitări şi au semnat inclusiv petiţii online în acest sens. Reprezentanții Patriarhiei Române sunt în discuții cu autoritățile pentru ca, odată cu relaxarea măsurilor pentru…