Updated on ianuarie 25, 2026Religia, disciplină declarată „facultativă” în învățământul preuniversitar, este predată în practică într-un cadru care ar încălca legea și chiar ar putea genera situații cu potențial penal, susține profesorul de filosofie Emil Moise, într-un interviu acordat Libertatea. Acesta acuză că metodologia de predare a Religiei, publicată în Monitorul Oficial la începutul lunii ianuarie 2026, contrazice atât Legea Educației și decizia Curții Constituționale din 2014, cât și hotărâri ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), dar și principii constituționale privind egalitatea și libertatea conștiinței.
Emil Moise este cunoscut pentru demersul din 2014, când a obținut o decizie a Curții Constituționale care a schimbat logica înscrierii la ora de Religie: în loc ca părinții să depună cerere pentru retragerea copilului, participarea ar trebui să se facă prin opțiune expresă (opt-in), pe baza unei solicitări scrise. Profesorul afirmă însă că, deși cadrul legal a fost modificat în urma acelei decizii, aplicarea lui „nu este corectă” nici astăzi.
Unul dintre punctele centrale ale criticii vizează valabilitatea cererii de înscriere. Metodologia din ianuarie 2026 prevede că opțiunea exprimată în scris rămâne valabilă „pe toată perioada de școlarizare” sau până la schimbarea opțiunii. Moise consideră că această formulare depășește și deturnează spiritul legii, întrucât Legea Educației nu ar stabili o asemenea valabilitate extinsă, iar dezbaterile parlamentare ar fi respins explicit propuneri similare. În opinia sa, o disciplină facultativă ar trebui urmată pe baza unei opțiuni reînnoite periodic, tocmai pentru a respecta caracterul voluntar al participării.
O altă problemă invocată este impactul asupra mediilor școlare. Metodologia indică faptul că elevii care nu frecventează Religia „încheie anul școlar fără disciplina religie”, ceea ce înseamnă, practic, o medie în minus față de colegii care au notă și medie la această materie. Moise califică situația drept discriminatorie și amintește că CNCD ar fi constatat în trecut un dublu dezavantaj: pe de o parte, scade media generală, cu efecte posibile la burse ori la admiterea în cicluri ulterioare; pe de altă parte, elevilor nu li s-ar oferi o alternativă curriculară facultativă echivalentă.
Profesorul ridică și o critică legată de modul în care școlile gestionează elevii neînscriși la Religie. Metodologia prevede că elevului care nu participă trebuie „să i se asigure prezența în unitatea de învățământ” pe durata cursurilor, însă Moise spune că, în realitate, mulți copii rămân în aceeași clasă și „asistă” la ora de Religie, fără spații alternative și fără activități separate. El susține că obligarea unei persoane să asiste la evenimente religioase este incriminată, iar ora de Religie ar funcționa, în multe cazuri, ca un act confesional (rugăciuni, practici, doctrină), nu ca o prezentare neutră a istoriei religiilor.
În fine, Moise contestă și înscrierea elevilor de clasă pregătitoare prin „bifarea” unei rubrici în cererea-tip de înscriere, argumentând că o bifă nu echivalează cu o cerere distinctă, semnată și depusă la secretariat, așa cum ar impune legea. În această logică, el susține că școlile ajung să comită o încălcare procedurală serioasă atunci când includ automat Religia în orar pe baza unei simple opțiuni marcate într-un formular general.