Grupul de restaurante City Grill, controlat de Dragoş Petrescu, a preluat pachetul majoritar de actiuni al lantului de restaurante Marty, lansat de Marceluş Suciu în 1999 la Cluj.
”Extinderea Grupului City Grill în afara Bucureştiului, începută acum prin parteneriatul cu Marty Restaurants din Cluj, marchează o direcţie strategică importantă pentru noi, o intenţie pe care o avem de ceva vreme, dar pentru care am căutat momentul şi partenerul potrivit. Fondatorii şi echipa Marty ne-au convins că am găsit ceea ce căutam, iar după multiple discuţii pe parcursul a doi ani, am preluat cu încredere pachetul majoritar, urmând ca echipa locală să continue să administreze cele 6 restaurante din perspectiva operaţională si sub acelaşi brand Marty”, a declarat Daniel Mischie, CEO City Grill Group.
Grupul City Grill este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa locală de restaurante prin prisma cifrei de afaceri.
Dragoş Petrescu, cunoscut astăzi drept fondatorul grupului City Grill, unul dintre cei mai importanţi actori din industria de restaurante din România, şi-a început „cariera“ în antreprenoriat încă din 1990. Spune că a lucrat timp de doar două luni pentru un comerciant dintr-un angro din Bucureştii Noi, unde vindea carpete, însă a ştiut dintotdeauna că vrea să aibă propriul lui business, scrie Ziarul Financiar.
„Am vândut carpete pentru un arab timp de două luni. Am învăţat atunci cum să fac facturi, cum să fac business şi, rapid, am decis că vreau şi eu taraba mea“, îşi aminteşte Petrescu.
În 1990, când a făcut primul său business, avea 20 de ani. A început prin a vinde ziare, ulterior a trecut la comerţ alimentar, iar mai apoi la ospitalitate. Anii au trecut, iar el şi-a dezvoltat portofoliul. În 1998 antreprenorul avea 11 chioşcuri şi 10 standuri în Prisma – un centrul comercial al acelor vremuri. Plus deschisese o benzinărie Shell în franciză.
L-a fascinat modelul de business al McDonald’s, aşa că a aplicat pentru a primi o franciză. L-au refuzat iniţial. Crede, privind retroactiv, că era prea mic ca anvergură a businessului. „Din 1996, am început să aplic pentru această franciză, dar m-au refuzat. Aşa că am aplicat pentru o franciză Shell, iar ei m-au acceptat. Apoi, după această decizie – sau poate datorită ei -, m-a acceptat şi McDonald’s.“
A fost în interviuri şi discuţii cu grupul american din industria de fast-food mai bine de doi ani. În 1999, l-au acceptat să meargă la pregătire în SUA, de unde s-a întors în vara anului următor. A obţinut licenţa la sediul central din Chicago, fapt ce i-ar fi permis să primească franciza în România. Doar că businessul local nu se franciza la momentul acela. Lui şi celorlalţi trei români care merseseră în SUA li s-a propus să rămână în business, pentru ca în timp să aibă posibilitatea să obţină ceea ce şi-au dorit iniţial.
După aceea, el s-a alăturat businessului de restaurante La Mama, pe care Cătălin Mahu îl deschisese deja, iar în 2004 între cei doi antreprenori a existat o ruptură şi Petrescu a plecat pentru a fonda City Grill.
„Uitându-mă la istoria City Grill, pot să zic că în anul de glorie 2019 – cel mai bun an pentru industria ospitalităţi la nivel mondial – am obţinut aproape 40 mil. euro afaceri. A venit pandemia şi în 2020 am căzut brusc la 16 mil. euro.“
În anul următor, businessul a urcat spre 25 mil. euro, pentru ca în 2022 încasările să depăşească cu 4 milioane de euro nivelul prepandemie. Grupul estimează afaceri de 65 mil. euro până la final de an, în creştere cu 18% faţă de 2023.