Cluj: Primul crematoriu uman din Transilvania va fi deschis la 40 de kilometri de oras. Esti de acord?

Updated on septembrie 9, 2014

Metoda incinerării este una destul controversată în România, dar în ultima perioadă pare să devină o alternativă pentru înmormântarea în cimitire. Aşa se face că la 40 de kilometri de Cluj, urmează să se deschidă un nou crematoriu uman, al treilea din ţară.

crematoriu

Crematoriul, care este unul dintre cele mai moderne din ţară a fost ridicat pe un teren din Moldoveneşti. „Am încercat să luam tot ce e mai bun din exemplele pe care le-am văzut în străinătate. Este vorba de tehnologie, aspect, dar şi relaţia cu aparţinătorii, cu familia îndurerată”, spune Mircea Dunca, cel care a ridicat crematoriul.

Întregul ritual va fi înregistrat, iar la sfârșitul ceremoniei de incinerare, familia decedatului va primi pe lângă urna cu cenușă și un DVD. Mircea Dunca şi-a dorit ca locul de incinerare să nu fie un spaţiu sumbru, aşa că a acordat atenţie fiecărui detaliu. Pereții sunt vopsiți într-un alb imaculat, spațiile sunt luminoase, iar tehnologia este de ultimă generație.

Acesta mai spune că la incinerare nu mai ai nevoie de un sicriu. Acesta poate fi luat împrumut pentru două ore, cât durează slujba. Se poate cumpăra, eventual, interiorul.

Marea Britanie a fost prima țară din Vestul Europei în care incinerarea a devenit o alternativă la înmormântarea în cimitire. De asemenea, legea britanică a fost de partea celor care se ocupau de incinerări, iar aceştia nu au trebuit să se lupte cu morile de vânt pentru a obține aprobări, așa cum se întâmplă în România.

„Ei au încurajat incinerarea pentru că economisești resurse naturale, dar mai presus de toate, bani. Cred că Primul Război Mondial a schimbat mentalitatea oamenilor privind corpul omenesc și a fost o rezolvare, dar a schimbat și mentalitatea oamenilor în legătură cu ce se întâmplă cu corpul după moarte”, spune Mircea Dunca.

Criza locurilor de veci, costurile mai scăzute față de înmormântările obișnuite, precum și diversitatea cultelor sunt argumentele pe care le aduc constructorii crematoriului în sprijinul incinerării. (sursa: citynews.ro)

Rămâne de văzut dacă românii își vor schimba atitudinea vizavi de incinerare, considerat de mulţi un ritual păgân. Un rol în acest sens îl are și Biserica Ortodoxă, care deocamdată se opune incinerării. În România, mai există două crematorii, unul în Bucureşti, unde au loc aproximativ 1.200 de incinerări pe an și altul la Oradea.

Advertisements
error: Content is protected !!