Updated on octombrie 8, 2022 Zeci de mii de persoane din ţară şi din străinătate participă în aceste zile la cunoscutul târg de la Negreni, județul Cluj.
Tradiții clujene: „ Se zice că nici dacă nu ai bani, de la Negreni nu pleci fără să cumperi ceva. Astfel, nu este un impediment nici dacă nu cunoşti limba vânzătorului, fiindcă atunci afacerile se derulează prin semne!
La Negreni se organizează anual două mari târguri, cunoscute în întreaga ţară, ba chiar și peste hotare. Este vorba despre târgul de primăvară, denumit şi „târgul coaselor”, ce are loc mereu în luna iunie şi, mai ales, târgul de toamnă de la „Fechetău”. Ambele târguri, cu o tradiţie de căteva secole, adună timp de o săptămână mii de comercianţi şi cumpărători.
De la încălţăminte şi îmbrăcăminte, obiecte tradiţionale din gospodărie, elemente de port tradițional din întreaga țară, antichităţi, cărţi, mobilier, picturi, ori mâncăruri tradiţionale sau alte mărunțișuri, de toate găsim în aceste zile la Negreni, dacă parcurgem târgul întins pe aproape cinci hectare, de-a lungul Crişului Repede.
Acest târg are legătură directă cu lumea satului, cu uneltele din gospodăria ţărănească, cu îmbrăcămintea bunicilor, cu fascinanta istorie a trecutului, care poate fi „citită” prin examinarea obiectelor puse la vedere, a albumelor fotografice de familie, a tablourilor şi icoanelor din casa bătrânească.
Târgul de toamnă de la Negreni se desfășoară în perioada 6-9 octombrie 2022”.