Alertă alimentară! Produs retras din magazinele Lidl din Cluj

Updated on februarie 19, 2026Autoritățile sanitar-veterinare anunță retragerea de la vânzare a unui produs alimentar comercializat în magazinele Lidl, inclusiv din Cluj.

Alertă alimentară! Produs retras din magazinele Lidl din Cluj 1

LUCSOR IMPEX SRL anunță rechemarea de la consumatori a produsului Stafide „Furnicuța”, ca urmare a rezultatelor analizelor efectuate în cadrul programului intern de autocontrol.

Ce produs este vizat
Denumire produs: Stafide „Furnicuța”
Origine: Uzbekistan
Ambalator: LUCSOR IMPEX SRL
Loturi vizate: B115D126 și B120D126

De ce se retrage produsul
În urma verificărilor periodice de siguranță alimentară, compania a identificat prezența unor reziduuri de pesticide neautorizate în Uniunea Europeană, respectiv Chlorpyrifos și Profenofos. Rechemarea este făcută preventiv, în contextul în care siguranța consumatorilor reprezintă o prioritate, precizează firma.

Ce trebuie să facă persoanele care au cumpărat produsul
Consumatorii care au achiziționat stafide „Furnicuța” din loturile menționate sunt rugați să urmeze următorii pași:

Nu consumați produsul.
Returnați produsul la magazinul de unde a fost cumpărat.
Veți primi contravaloarea produsului, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Compania recomandă verificarea lotului înscris pe ambalaj pentru a stabili dacă produsul se încadrează în loturile rechemate.

Advertisements
error: Content is protected !!