Updated on februarie 12, 2026Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au declanșat pe 12 februarie 2026 o acțiune amplă într-un dosar de evaziune fiscală, cu 40 de percheziții în 7 județe și în București, inclusiv în Cluj. Ancheta vizează un grup suspectat că, în perioada 2020–2025, ar fi înregistrat în contabilitatea mai multor firme facturi fără conținut real, iar prejudiciul estimat la bugetul de stat este de aproximativ 2.000.000 lei.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, pun în aplicare, astăzi, 40 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Mureș (30), Braşov (2), Iaşi (2), Olt (2), Cluj (1), Argeş (1) și municipiul București (2).
Activitățile au loc într-un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în modalitatea înregistrării în evidențele contabile, în perioada 2020-2025, de către mai multe societăți comerciale coordonate de un grup de persoane din județul Mureş, a unor facturi fiscale fără conținut real.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 2.000.000 de lei.
În cadrul perchezițiilor sunt ridicate documente relevante și sunt desfășurate audieri, ancheta extinzându‑se și în județele Suceava, Bihor, Neamț, Ilfov, Satu Mare și în municipiul București. Operațiunea beneficiază de sprijinul mai multor structuri: Direcția de Investigare a Criminalității Economice, polițiile județene implicate, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Criminalistic, Serviciul de Acțiuni Speciale, birouri pentru protecția animalelor și jandarmeria județeană Mureș.
