Clădirea cu 50 de locuri de parcare publică în zona centrală a Clujului a primit autorizatie

Updated on februarie 10, 2026Într-o zonă centrală din Cluj-Napoca, un nou proiect imobiliar a primit autorizație de construire, pe strada Decebal. Va avea regim de înălțime de până la șase etaje și include o componentă de interes public — o parcare cu 50 de locuri. Proiectul, aprobat de Primărie, prevede și demolarea unor construcții existente de pe amplasament, fiind prezentat ca o intervenție care combină dezvoltarea privată cu o utilitate urbană directă pentru zonă.

Clădirea cu 50 de locuri de parcare publică în zona centrală a Clujului a primit autorizatie 1

Conform informațiilor publicate, imobilul este prevăzut cu regim de înălțime de tip S+P+4E+2R (subsol, parter, patru etaje și două niveluri retrase), echivalentul unei clădiri cu până la șase niveluri supraterane.

Documentația prevede realizarea unei parcări subterane cu 94 de locuri. Dintre acestea, 46 de locuri sunt destinate necesarului propriu al clădirii, iar 50 de locuri sunt prevăzute pentru utilizare publică, conform datelor prezentate în spațiul public, informează Media9.ro.

Documentația mai prevede instalarea sistemelor de semnalizare și a echipamentelor necesare pentru accesul și plata parcării, iar locurile cu destinație publică vor trebui menținute pe toată durata existenței clădirii.

Spații verzi și amenajarea curții
Potrivit proiectului, o mare parte din curte va rămâne spațiu verde, soluția parcării în subteran permițând păstrarea zonelor plantate la nivelul solului. Documentația prevede și plantarea de arbori și amenajări exterioare.

Planul urbanistic de detaliu a fost analizat în Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism, unde a primit aviz favorabil, iar ulterior a fost emisă autorizația de construire pentru executarea lucrărilor.

Advertisements
error: Content is protected !!