Updated on februarie 6, 2026Un accident rutier neobișnuit, surprins de o cameră de bord, a avut loc noaptea trecută în zona parcării centrului comercial VIVO din Florești, în apropierea restaurantului Noodle Pack. Imaginile ajunse online arată un autoturism răsturnat într-o poziție atipică, scenă care a generat reacții puternice în rândul șoferilor din Cluj.
Intervenția a fost confirmată de ISU Cluj în dimineața zilei de vineri, 6 februarie. Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 00:40, iar la fața locului au ajuns pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca, care au găsit autoturismul răsturnat.
Salvatorii au precizat că nu au existat victime încarcerate. Totuși, un bărbat de aproximativ 55 de ani, pasager în mașină, a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate. La intervenție au participat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.
Potrivit informațiilor transmise ulterior de IPJ Cluj, la volan se afla un bărbat de 38 de ani, care circula din direcția Gilău spre Cluj-Napoca. Conform verificărilor polițiștilor, acesta ar fi pierdut controlul direcției pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a părăsit carosabilul, a lovit un stâlp de iluminat public și apoi peretele unui magazin din parcarea centrului comercial din Florești.
În urma impactului, pasagerul de 55 de ani a fost dus la spital. De asemenea, șoferul de 38 de ani a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice, însă a refuzat recoltarea.
Tot din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere;
refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
(Sursa video: Info Trafic Cluj-Napoca – TraficTube Cluj – Informatii din traficul clujean)
