Updated on ianuarie 14, 2026Sute de camioane au transformat accesul spre Salina Ocna Dej într-o coloană de peste un kilometru, iar șoferii spun că așteaptă chiar și peste 24 de ore ca să prindă rând la încărcare. Presiunea iernii a explodat, la propriu, în cifre: într-o singură zi s-au livrat aproximativ 5.500 de tone de sare pentru drumuri, de aproape zece ori mai mult decât s-a vândut în toată iarna trecută (ianuarie–martie 2025: circa 700 de tone), în timp ce salina a chemat oameni de acasă și a decis să lucreze inclusiv noaptea ca să țină pasul cu cererea.
Cererea pentru sarea destinată drumurilor a explodat, iar la Salina Ocna Dej șoferii stau la coadă ore întregi pentru a putea încărca. In doar o zi, cantitatea de sare pentru drumuri incarcata de la Dej este mai mare decat s-a vandut toata iarna trecuta, informează dejeanul.ro.
De mai bine de o săptămână, zeci și sute de camioane formează coloane pe un sens al strazii Vaii, dar si pe aleile din apropierea salinei. Coada se întinde pe mai bine de un kilometru, blocând o bandă de circulație. În paralel, sarea este încărcată și în zeci de vagoane de tren, o parte din marfă plecând pe calea ferată.
Firmele de deszăpezire nu se așteptau la o iarnă atât de grea, iar stocurile făcute încă din toamnă s-au epuizat în doar câteva zile. În mod normal, încărcarea se face pe bază de programare, însă lipsa alternativelor i-a determinat pe drumari să-și trimită șoferii direct la rând, printre cei deja programați. Unii dintre ei spun că așteaptă de ieri, alții chiar de peste 24 de ore, pentru ca le-a expirat programul si nu au mai putut conduce.
Potrivit reprezentanților Salinei Ocna Dej, marfă există suficientă, însă cozile s-au format deoarece toți clienții au venit în același timp să ceară același lucru: sare pentru drumuri. Datele arată amploarea situației: într-o singură zi s-au vândut aproximativ 5.500 de tone de sare, de aproape zece ori mai mult decât s-a vândut în întreaga iarnă trecută, când, între ianuarie și martie 2025, livrările au fost de doar 700 de tone.
Directorul Salinei Ocna Dej, Alin Ioan Sălătioan, afirmă că unitatea poate face față cererii: salina s-a pregătit încă din vară și are suficiente rezerve în subteran, care trebuie doar evacuate și încărcate în camioane.
Pentru a răspunde solicitărilor și în perioada următoare, conducerea a decis să cheme angajați de acasă, astfel încât încărcarea să continue inclusiv pe timpul nopții. Chiar și așa, șoferii rămân nevoiți să aștepte, în speranța că vor pleca cât mai repede cu sarea necesară menținerii drumurilor practicabile. Reprezentantii Salinei spun ca timpul de procesare pentru fiecare camion nu depaseste 15 minute.
