Un tată și un fiu s-au aruncat de la etajul 10 al unui bloc. Ambele victime au decedat

Updated on ianuarie 6, 2026Două persoane au murit marți, 6 ianuarie, după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc de pe Calea Romanilor din Arad, într-un incident care a mobilizat de urgență echipaje SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și Ambulanța. La sosirea salvatorilor, victimele – doi bărbați – prezentau leziuni incompatibile cu viața, iar polițiștii au delimitat zona pentru cercetări. Din primele date, căderea s-ar fi produs din zona balconului și a încăperii destinate aruncării gunoiului, iar surse din anchetă indică faptul că ar fi vorba despre tată și fiu, din județul Vaslui, veniți la Arad pentru a închiria un apartament.

Un tată și un fiu s-au aruncat de la etajul 10 al unui bloc. Ambele victime au decedat 1

La locul incidentului au intervenit de urgență un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului Arad, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Zona a fost delimitată de polițiști pentru efectuarea cercetărilor.

„La sosirea echipajelor medicale au fost identificate două victime, care prezentau leziuni incompatibile cu viața. Este vorba despre doi bărbați în vârstă de aproximativ 50, respectiv 30 de ani. Decesul celor două persoane a fost constatat de către echipajul medical, iar cazul a rămas în atenția autorităților abilitate pentru efectuarea cercetărilor ulterioare”, a transmis slt. Ruxandra Klein, purtătorul de cuvânt al ISU Arad, potrivit adevarul.ro.

Din datele preliminare, se pare că cei doi s-ar fi aruncat de la etajul 10. Surse apropiate anchetei au precizat că cei doi bărbați sunt tată și fiu, în vârstă de 57, respectiv 27 de ani, ambii din județul Vaslui. Aceștia ar fi venit la Arad pentru a închiria un apartament în imobilul respectiv, potrivit presei locale.

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii încearcă să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

„La data de 6 ianuarie, în jurul orei 11:50, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre faptul că, 2 persoane ar fi căzut de pe un bloc, pe Calea Romanilor din municipiul Arad. În urma deplasării la fața locului, au fost identificați 2 bărbați, de 27 respectiv 57 de ani, din județul Vaslui, decedați, care urmează a fi transportați la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei. Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.

Advertisements
error: Content is protected !!