Updated on decembrie 8, 2025Lanțul olandez de magazine non-food de tip discount Action, cel mai nou jucător de pe piața de retail din România pregătește deschiderea unui magazin și în Florești, după ce recent a deschis un magazin în Turda. De asemenea, compania a anunțat că va deschide magazine și în Cluj-Napoca.
„În lunile următoare vom continua să investim în deschiderea de magazine în locații atractive”, a declarat anterior pentru Profit.ro Boyko Tchakarov, General Manager Action pentru România.
Action angajează pentru patru magazine noi, în Bistrița, Florești, Râmnicu Vâlcea și Târgoviște. Compania are în prezent, pe platforme de recrutare, anunțuri de angajare pentru cele patru noi locații. Mai sunt pregătite deschideri în București, Ploiești, Târgoviște, Ilfov, Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Cluj-Napoca, Câmpia Turzii, Ocna Mureș, Râmnicu Vâlcea, relevă datele analizate de Profit.ro.
Magazinele Action pun la dispoziția clienților circa 6.000 de produse din 14 categorii, au 18 – 20 de angajați și suprafețe de vânzare de 800 – 1.000 mp. La nivel global, lanțul olandez are peste 3.000 de magazine pe 14 piețe, unde vinde aceleași produse (circa 95% din sortiment este identic).
„Pe măsură ce ne consolidăm prezența într-o țară și extindem rețeaua, analizăm și oportunități de a adapta un mic procent din sortiment la preferințele locale. (…) Momentan nu avem furnizori locali în noile magazine din România, dar ne dorim ca în viitor să putem colabora și cu producători din țară”, spune Boyko Tchakarov.
Action vede România ca pe o piață importantă și cu mult potențial pentru companie. „Românii preferă să cheltuiască chibzuit pentru produse calitative și sustenabile, ceea ce se potrivește perfect cu filosofia noastră și cu prețurile mici pe care le oferim”, completează managerul.
