Updated on noiembrie 26, 2025 Un mesaj trimis de o învățătoare către părinți și publicat ulterior pe rețelele sociale a stârnit reacții puternice după descrierea unui incident petrecut la Colegiul Național George Coșbuc din Cluj-Napoca: o criză violentă a unui elev de clasa a III-a, care ar fi dus la rănirea mai multor adulți și, în final, la intervenția poliției și a ambulanței.
În scrisoarea postată de Clujust.ro, cadrul didactic vorbește despre șoc și teamă, dar mai ales despre nevoia ca familia și școala să funcționeze cu reguli clare și consecvente. „Vreau să vă împărtășesc un gând, după ce astăzi, în școala noastră, am asistat la o scenă pe care sincer, doar în filme o mai vezi”, își începe ea mesajul, precizând că îl scrie „ca un gând, nu ca reproș, nu ca sfat”.
Potrivit relatării, elevul ar fi avut „o izbucnire de neoprit”, iar încercările personalului de a-l calma au eșuat. În mesaj se afirmă că o învățătoare și-ar fi dislocat umărul, directoarea ar fi fost lovită în zona feței, iar psihologul școlar ar fi fost mușcat de braț. În lipsa unui rezultat, ar fi fost chemați profesori de sport și administratorul, însă situația nu s-ar fi stabilizat.
„În final a fost nevoie de poliție și ambulanță. Doar polițiștii au reușit să îl oprească”, se arată în scrisoare. Învățătoarea mai notează că elevul ar fi spus că vrea să își „omoare” un coleg – o frază care a amplificat îngrijorarea părinților care au citit mesajul.
”Dragi părinți, Vreau să vă împărtășesc un gând, după ce astăzi, în școala noastră, am asistat la o scenă pe care sincer, doar în filme o mai vezi. Scriu mesajul acesta ca un gând, nu ca reproș, nu ca sfat. E doar ceea ce simt după ce am asistat astăzi la niște scene care m-au tulburat. Un elev de clasa a 3-a a avut o izbucnire de neoprit. Învățătoarele au încercat să îl țină, însă una dintre colege și-a dislocat umărul, directoarea a primit un pumn în nas, iar doamna psiholog a fost mușcată de braț. Disperate, au chemat ajutorul profesorilor de sport și al administratorului… dar nici ei nu au reușit să îl liniștească. În final a fost nevoie de poliție și ambulanță.
Doar polițiștii au reușit să îl oprească. Copilul spunea că vrea să își „omoare” un coleg. Am multe gânduri în cap după ziua de azi. Nu suntem noi în măsură să tragem concluzii despre cauza exactă a unei asemenea izbucniri – dacă e ceva înnăscut, dacă a așteptat un trigger, sau dacă s-a construit încet, din situații nepotrivite copilului. Dar cred că pentru noi ar trebui să fie un semnal de alarmă. Niciunul dintre noi nu-și dorește să fie copilul nostru în postura aceea, nici ca victimă, nici ca agresor. Și mă tot gândesc la un lucru: REGULILE. Acasă reguli, la școală reguli, în societate reguli. Dacă acasă nu există reguli, nici afară nu vor exista. Și atunci, cum ieșim în societate? Va fi anarhie totală – la școală, la job, în cercul de prieteni.Simt că trăim într-o accelerare continuă. Copiii de clasa I își permit lucruri pe care noi le-am făcut poate în clasa a 5-a: jignesc, sunt obraznici, lovesc… cum noi nu ne-am permis niciodată în fața unui profesor. Da, și noi am fost elevi și am făcut prostii, dar nu atât de devreme.
Le făceam mai târziu, prin liceu, poate. Nu scriu toate acestea ca să sperii pe cineva, ci pentru că simt că, dacă tot formăm împreună o comunitate, e bine să fim sinceri și să ne uităm cu atenție la ce se întâmplă în jurul copiilor noștri. Și poate, încet-încet, fiecare dintre noi reușește să pună câte o cărămidă în plus la siguranța și echilibrul lor. Vă mulțumesc că m-ați citit și că suntem împreună în acest drum.”, se arată în scrisoare.
