Noi detalii despre agresiunea elevului de clasa a III-a de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Cluj-Napoca. Șirul evenimentelor spus de directorul instituției

Updated on noiembrie 26, 2025 Un elev de 9 ani furios i-a dislocat umărul unei învăţătoare, a lovit-o pe pe directoarea adjunctă cu capul în nas, iar pe psiholoaga şcolii a muşcat-o de mână la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Cluj-Napoca.

Noi detalii despre agresiunea elevului de clasa a III-a de la Colegiul Naţional "George Coşbuc" din Cluj-Napoca. Șirul evenimentelor spus de directorul instituției 1

Potrivit datelor comunicate, miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, minorul a fost transportat la o unitate medicală de specialitate pentru evaluare, iar poliţiştii au deschis un dosar pentru lovirea sau alte violenţe, cercetările fiind în derulare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Explicațiile directorului despre incident
Directorul şcolii, Horaţiu Bota, a explicat, pentru AGERPRES, că incidentul a avut loc într-o pauză. „Un elev de clasa a III-a a alergat prin curte, unde sunt 1.500 de copii în pauză, copilul s-a împiedicat, a căzut pe terenul sintetic şi, când s-a ridicat, avut impresia că un alt coleg i-a pus piedică, ceea ce nu era adevărat. A alergat după el, până a intervenit doamna învăţătoare, a împins-o şi pe dânsa, dânsa a cerut sprijin la o altă doamnă învăţătoare, a venit doamna director adjunct, a venit psihologul şcolii, a ajuns şi administratorul şi un coleg de sport.

Copilul atât era de furios încât, când una dintre doamnele învăţătoare l-a prins şi l-a îmbrăţişat – că este şi mămică – copilul aşa s-a smuls, a făcut o mişcare bruscă, încât i-a dislocat umărul învăţătoarei. Apoi a muşcat-o pe doamna psiholog de mână şi a zgâriat-o, iar pe directoarea adjunctă a lovit-o cu capul în nas”, a precizat sursa citată.

Potrivit directorului Horaţiu Bota, copilul a fost consiliat la consilierul şcolar în urmă cu două săptămâni.

„Doamna profesoară chiar acum este plecată la medic şi aşteptăm să vină să ne spună detalii. Mişcările copilului erau oarecum reflexe, dar dintr-o furie, dintr-o supărare cum n-am mai văzut. E copil de clasa a III-a, care a fost consiliat la consilierul şcolar al şcolii în urmă cu două săptămâni, cu aprobarea părinţilor. Mai înainte am avut o discuţie la direcţiune cu părinţii copilului şi ne-au spus că dânşii îl consiliază şi în privat cu psihologi, experţi de la nivel naţional chiar. Ne bucurăm, totuşi, că n-a ajuns să agreseze vreun copil”, a spus Horaţiu Bota.

Advertisements
error: Content is protected !!