Ce autostrăzi se deschid în 2026 în zona Clujului și a Transilvaniei. Lista autostrăzilor și drumurilor expres programate pentru deschidere în 2026

Updated on noiembrie 26, 2025 Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat pentru Ziare.com lista drumurilor de mare viteză ce ar urma să fie date în circulație în 2026. Potrivit oficialilor CNAIR, la anul ar urma să fie finalizați încă 255 de kilometri de autostradă, cei mai mulți pe A7.

Ce autostrăzi se deschid în 2026 în zona Clujului și a Transilvaniei. Lista autostrăzilor și drumurilor expres programate pentru deschidere în 2026 1

Practic Autostrada Moldovei va fi terminată cap-coadă, de la Ploiești (jud. Prahova) la Pașcani (jud. Iași). „Pentru 2026 este programată deschiderea circulației pe aproximativ 255 km de drum de mare viteză. Toate acestea au formularele de finanțare semnate de Ministerul de Finanțe, la semnarea contractelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, pentru Ziare.com.

Ce autostrăzi și drumuri expres vor fi gata în 2026Lista sectoarelor de drum asupra cărora s-a angajat CNAIR cuprinde:

A0 – Sector Nord
Lotul 1 Joița – Corbeanca (17,5 km)
Lotul 3 Afumați – Pantelimon (8,60 km)
Lotul 4 Pantelimon – Glina (4,47 km)

Autostrada Sibiu – Pitești
Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș (9,86 km)

Autostrada Lugoj – Deva
Secțiunile E și D ale lotului 2 (9,13 km)

A3 – Autostrada Transilvania
Secțiunile Nădășelu – Mihăiești (16,80 km.) și Mihăiești – Zimbor (13,26 km)
Lucrări suplimentare (viaducte) – 2 km
Secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km)
Secțiunea Suplacu de Barcău – Chiribiș (26,35 km)

A7 – Autostrada Ploiești – Pașcani
Autostrada Focșani – Bacău (46 km)
Lotul 2 Adjud – Răcăciuni (24,5 km) – rest de executat
Lotul 3 Răcăciuni – Bacău (21,52 km)

A7 – Autostrada Bacău – Pașcani (77,38 km)
Lotul 1 Săucești – Trifești (30,3 km)
Lotul 2 Trifești – Gherăeşti (18,99 km)
Lotul 3 Mircești – Pașcani (28,09 km)
DEx6 Brăila – Galați (10,767 km)

Pe majoritatea tronsoanelor menționate lucrează firmele lui Dorinel Umbrărescu.

Advertisements
error: Content is protected !!