Updated on noiembrie 2, 2025 O petrecere de Halloween din Cluj-Napoca s-a transformat într-o scenă de violență, după ce mai multe tinere s-au luat la bătaie în plină stradă. Incidentul, surprins în imagini care s-au răspândit rapid pe rețelele sociale, arată cum fetele își împart pumni și picioare, se trag de păr și se trântesc la pământ. Polițiștii au fost sesizați în toiul nopții, în jurul orei 01.35, de o tânără de 19 ani care a reclamat că a fost agresată. Deși victima nu a dorit să depună plângere, autoritățile s-au autosesizat și au deschis o anchetă pentru lovire și tulburarea ordinii publice.
În imaginile care au ajuns în spațiul public se vede și cum fetele se trag de păr, iar una dintre ele este trântită la pământ, cu hainele aproape smulse. În data de 1 noiembrie, în jurul orei 01.35, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 6 Poliție au fost sesizați de o tânără, de 19 de ani, din Cluj-Napoca, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de o persoană necunoscută pe strada Piezișă din municipiu.
„Din primele verificări a reieșit că, în jurul orei 01.25, între aceasta și o altă tânără, ar fi izbucnit un conflict verbal, pe fondul consumului de alcool care ulterior a degenerat. În urma altercației, una dintre tinere ar fi fost agresată cu pumnul în zona feței, iar cealaltă ar fi suferit escoriații la nivelul unei urechi. Tânăra care a făcut sesizarea nu dorește să depună plângere prealabilă și nici emiterea unui ordin de protecție”, a precizat, într-un comunicat, IPJ Cluj.
Potrivit imaginilor distribuite pe rețelele sociale, victima a fost lovită și de alte fete. Se fac cercetări pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe: „În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și dispunerea măsurilor legale”.
Atenție! Imagini violente!
