Doi tineri de 20 de ani au fost găsiți morți, într-o mașină, în zona lacului Frumoasa. Bianka și Tony plecaseră de acasă cu o zi înainte să fie găsiți, în jurul orei 23:30, într-o mașină Golf 4, gri.

Updated on octombrie 23, 2025 Doi tineri de aproximativ 20 de ani, un băiat și o fată, ambii din județul Bacău, au fost găsiți morți într-un autoturism parcat într-o zonă împădurită din apropierea Lacului Frumoasa, în județul Harghita. Descoperirea înfiorătoare a fost făcută de un trecător care a observat mașina și s-a dus să vadă despre ce este vorba. Acesta a alertat imediat autoritățile, prin apel la numărul unic de urgență 112.

Doi tineri de 20 de ani au fost găsiți morți, într-o mașină, în zona lacului Frumoasa. Bianka și Tony plecaseră de acasă cu o zi înainte să fie găsiți, în jurul orei 23:30, într-o mașină Golf 4, gri. 1

 

 

În interiorul mașinii a fost găsit un pistol de asomare, folosit de obicei în abatoare pentru a face animalele inconștiente înainte de sacrificare, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, prim procurorul adjunct Dan Gîlcescu, conform Agerpres.

Potrivit procurorului, tinerii sunt din județul Bacău. Ei erau împreună de aproximativ un an și plecaseră de acasă cu o zi înainte să fie găsiți morți. Cazul a fost înregistrat ca dosar penal pentru omor, însă anchetatorii nu exclud nicio variantă, inclusiv crimă urmată de sinucidere.

„S-a deschis dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita. Se tratează ca și omor, nu excludem nicio variantă. Urmează să vedem împrejurările în care s-a produs”, a precizat Dan Gîlcescu. Anchetatorii au fost alertaţi de un cetăţean care trecea prin zonă şi a observat maşina parcată în zona împădurită, a mai transmis reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.

În cursul zilei de joi urmează să fie efectuate necropsiile, pentru a se stabili cauzele exacte ale deceselor celor doi.

Bianka și Tony, au fost găsiți decedați într-un Golf într-o zonă împădurită de lângă Lacul Frumoasa, la circa 15 kilometri de Miercurea Ciuc. Cei doi dispăruseră de duminică seara din localitatea Ghimeș. Prietenii și familia tinerilor au transmis mesaje disperate pe rețelele de socializare, rugând oamenii să dea orice informație care ar putea ajuta la găsirea lor. Bianka și Tony plecaseră de acasă cu o zi înainte să fie găsiți, în jurul orei 23:30, într-o mașină Golf 4, gri. Bianka purta atunci pantofi sport alb-negru, scrie observatornews.ro.

Doi tineri de 20 de ani au fost găsiți morți, într-o mașină, în zona lacului Frumoasa. Bianka și Tony plecaseră de acasă cu o zi înainte să fie găsiți, în jurul orei 23:30, într-o mașină Golf 4, gri. 2

Potrivit rudelor, cei doi erau împreună de aproximativ un an și plănuiau să plece în Olanda pentru muncă. Cei care îi cunoșteau îi descriu ca doi tineri energici, plini de viață, cu vise mari și un zâmbet mereu gata să însenineze ziua celor din jur.

Advertisements
error: Content is protected !!